Arhiva 'Evenimente' Category

Concursul Naţional “Perspective moderne în învățământul tehnologic – Interferențe educaționale”

În perioada 15 – 16 mai 2015, Colegiul Tehnic „George Bariţiu” din Baia Mare, va organiza cea de a șasea ediţie a Concursului Naţional “Perspective moderne în învățământul tehnologic – Interferențe educaționale”. Concursul vizează valorizarea şi promovarea exemplelor de bună practică ce ilustrează creativitatea şi inovarea în învăţământul tehnologic preuniversitar, dezvoltarea competenţelor personale, profesionale şi sociale prin învăţarea pe tot parcursul vieţii. Detalii și Regulament: Invitatie_Interferente_2015
PARTENERI:
 Ministerul Educației și Cercetării Științifice
 Inspectoratul Școlar Județean Maramureș
 Universitatea Tehnică din Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare
 Centrul Europe Direct Maramureș
 Asociaţia „George Bariţiu” Pentru Promovarea Societăţii Informaţionale Citeste articolul

Evenimentele pe care le organizăm de Ziua Europei 2015 – termene limită

Vă reamintim termenele limită pentru evenimentele pe care le organizăm de Ziua Europei, dedicate Anului European pentru dezvoltare 2015:

”Școala Altfel” – În vizită la Clasa a III-a, Școala Gimnazială ”O. Goga” Baia Mare


Cu prilejul Săptămânii ”Școala Altfel”, pe 8 aprilie 2015  am fost invitați la Școala Gimnazială ”Octavian Goga” din Baia Mare, la elevii clasei a III-a, coordonați de dna învățătoare Elena Pustai Codreanu. Într-o clasă împodobită pentru Sărbătorile Pascale, micuții ne-au întâmpinat cu bucurie, dat fiind că ne-am mai întâlnit pentru acțiuni educative și distractive încă de când erau clasa I. Și noi, echipa Centrului Europe Direct Maramureș, ne-am bucurat să fim din nou împreună și i-am lăudat remarcând cât au crescut și cât de mult au evoluat pe parcursul celor 3 ani. Citeste articolul

Vă invităm să vă înscrieți la Conferința ”Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru” – 8 mai 2015

Vă transmitem invitația de a participa la 2 activități pe care Centrul Europe Direct Maramureș, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, le organizăm cu prilejul Zilei Europei 2015:

Concurs de arta plastică ”Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”. Termen de tranmsitere a lucrărilor: 24 aprilie 2015
Conferința ”Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”, ce va avea loc la Baia Mare, Centrul Millennium, pe 8 mai 2015. Termen de înscriere: 30 aprilie 2015.

Invitație: Conferința ”Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”
Formular de participare (se va transmite completat în WORD): Formular_participare_Conferinta 2015

Citeste articolul

Lansăm Concursul de artă plastică, Ediția a II-a: ”Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru

Centrul Europe Direct Maramureș, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, vă invită să participați la Concursul de artă plastică „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”, dedicat copiilor și elevilor din județul Maramureș.

Centrul Europe Direct Maramures_Invitatie concurs desen 2015
Formular_participare_Concurs Desen 2015

Concursul din acest an se află la a doua ediție și este organizat cu prilejul Anului European pentru Dezvoltare 2015. Prima ediție a fost Concursul de desen cu tema ”EU trăiesc sănătos” și s-a desfășurat în primăvara anului 2014, de Ziua Europei, când am organizat o expoziție cu cele peste 140 lucrări înscrise în concurs și am premiat lucrările câștigătoare la Secțiunile JURIU și FACEBOOK. Citeste articolul

Cluj-Napoca este Capitala europeană a tineretului 2015

Tema centrală a activităților care au loc în Cluj-Napoca în anul 2015 este SHARE: spațiu, cultură, putere, lucru, bucurie, credință, viziune comună și valori europene. Citeste articolul

Anul european pentru dezvoltare 2015

În 2015, în prim-plan se va afla, pentru prima dată, politica internațională pentru dezvoltare a Uniunii Europene.  Anul european pentru dezvoltare va fi un an marcat de două evenimente:

  • 2015 este data-limită pentru Obiectivele de dezvoltare ale mileniului English.
  • Comunitatea internațională se va reuni pentru a conveni asupra unor noi măsuri menite să combată sărăcia, să promoveze dezvoltarea durabilă și să abordeze problema schimbărilor climatice.

Obiectivul Anului european pentru dezvoltare este de a-i implica pe cetățenii UE, în special pe tineri, în dezbaterea referitoare la lumea în care trăim, la demnitatea și viitorul nostru. Îi invităm pe toți să joace un rol activ. Cu ocazia Anului european pentru dezvoltare, vor fi organizate activități peste tot în Uniunea Europeană, precum și on-line și pe platformele de socializare.

Mai multe despre Anul european pentru dezvoltare: https://europa.eu/eyd2015/ro

Letonia a preluat președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene

http://observatoreuropean.radioromania.ro/wp-content/uploads/presedintia-Letoniei.pngÎncepând cu 1 ianuarie 2015, Letonia deține președinția Consiliului UE pentru următoarele 6 luni, până la 30 iunie 2015. Primul Ministru al Letoniei, Laimdota Straujuma, a declarat că prioritățile președinției letone vor fi: Europa competitivă, Europa digitală și Europa implicată global.

Letonia are două milioane de locuitori şi o importantă comunitate rusofonă. Ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevics, a dat asigurări că Letonia nu va avea o abordare politică “antirusă”: “Categoric, nu vom fi o preşedinţie antirusă ori prorusă”.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va afla între 7-8 ianuarie 2015 la Riga, pentru a marca începutul mandatului președinției letone a Consiliului UE.

Pe 9 ianuarie, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și Primul Ministru al Letoniei, Laimdota Straujuma, vor lansa și Anul European pentru Dezvoltare 2015, ale cărui obiective sunt: stabilirea de noi acțiuni împotriva sărăciei, promovarea dezvoltării și combaterea schimbărilor climatice pentru o lume durabilă post-2015.

Prioritățile și Programul președinției letone le găsiți pe website-ul: https://eu2015.lv

Flag hoisting ceremony. Photo: EU2015.LV

Citeste articolul

Cooperare transfrontelieră România – Ucraina: Workshop internațional pe tema investițiilor

În perioada 19-23 noiembrie 2014, la Yaremche (Regiunea Ivano Frankivsk, Ucraina), s-a desfășurat Workshop-ul internațional “Aspecte practice privind atragerea de investiții și sprijinirea proiectelor de investiții”.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Promovarea oportunităților de investiții, cooperarea între întreprinderile mici și mijlocii și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere în Regiunea Carpatică” și s-a adresat reprezentanților întreprinderilor mici și mijlocii și ai  autorităților/instituțiilor publice locale din Județul Maramureș și Regiunea Ivano Frankivsk (Ucraina). Proiectul este implementat de Asociația de Dezvoltare Economică din Ivano Frankivsk (Ucraina) în parteneriat cu Fundația CDIMM Maramureș și Departamentul pentru Reforme economice, Integrare europeană și Investiții din cadrul Administrației regionale de stat Ivano Frankivsk (Ucraina) și este cofinanțat prin Programul ENPI de cooperare transfrontalieră HU-SK-RO-UA, 2007 – 2013.

19 maramureșeni (15 invitați + 4 membri ai echipei de proiect) au participat la workshopul de la Yaremche, la invitația Fundației CDIMM Maramureș răspunzând: Citeste articolul

Chat pe tema drepturilor de rezidență în UE – Luni, 24 noiembrie 2014

Luni, 24 noiembrie, între orele 12.30-14.30 CET, specialiști din cadrul serviciului ”Your Europe” – ”Europa Ta” vor răspunde în direct, întrebărilor privind drepturile de rezidență în UE. Până atunci, puteți adresa întrebări legate de problemele pe care le întâmpinați când vă mutați în străinătate, pe pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/938225916206209/?ref_notif_type=plan_edited&source=1

Mutarea în străinătate poate fi uneori mare problemă. Cauți un loc de muncă? Deja lucrezi? Ești înteresat să studiezi? Oricare ar fi motivul pentru mutarea într-o altă țară a UE, nu trebuie să vă descurajeze birocrația. Citeste articolul