Arhiva 'Evenimente' Category

Conferința dedicată Zilei Europei 2015 – momente de veselie, relaxare și manifestare a talentului și implicării

Pe 8 Mai 2015, Centrul Europe Direct Maramureş, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, a organizat Conferinţa „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”, dedicată Anului European pentru Dezvoltare 2015. În fiecare an, marcăm Ziua Europei – sărbătorită pe data 9 mai, prin acțiuni organizate la nivel local, evenimentul din 2015 aflându-se la ediția a VIII-a.
Galerie foto: http://europedirect.cdimm.org/ziuaeuropei/album/index.html

Momentul festiv de început a fost creat de elevi de la Seminarul Teologic ”Sf. Ioan Mărturisitorul” Baia Mare, care au interpretat câte o strofă din Imnul Național al României și ”Odă Bucuriei” – Imnul Uniunii Europene. Din partea oficialităților locale ne-au onorat cu prezența și au susținut un scurt cuvânt de deschidere dl. subprefect Alexandru Bondrea și dl. Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Citeste articolul

Conferința de Ziua Europei – Fotografii 3

Conferința de Ziua Europei 2015 – Fotografii 2

Conferința de Ziua Europei 2015 – Fotografii 1

Programul Conferinței „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”

Centrul Europe Direct Maramureş, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, vă invită la Conferinţa „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”, ce va avea loc la Centrul Millennium Baia Mare, Sala M1, vineri, 8 mai 2015.

  • Agenda evenimentelor:
    • 10.00 – 10.45 – Vizitarea expoziției de desene și votarea lucrărilor preferate pentru Concursul de artă plastica
    • 10.45 – 11.00 – Înregistrarea participanților la Conferință
    • 11.00 – 11.10 – Deschiderea conferinței
    • 11.10 – 13.00 – Derularea conferinței
    • 13.00 – 13.20 – Pauză de masă
    • 13.20 – 15.00 – Derularea conferinței
    • 15.00 – 15.30 – Acordarea premiilor și diplomelor de participare la Conferință
    • 15.30 – 16.00 – Vizitarea expoziției și votarea lucrărilor preferate

Participanți:

Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” Baia Mare, Liceul de Arte Baia Mare, ONG-ul «NADIA» SOLOTVINO – UCRAINA, Asociaţia social-culturală a românilor din Transcarpatia “George Coşbuc” SLATINA – UCRAINA, Școala medie nr. 2 Slatina – Ucraina, Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare, Școala Gimnazială Băsești, Școala Gimnazială „Octavian Goga” Baia Mare, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, Asociația „George Barițiu” pentru promovarea societății informaționale, Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, Școala Gimnazială nr. 1 Moisei, Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu”, Șomcuta Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Federația YMCA ROMÂNIA, Club Sportiv Supersport Baia Mare, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Seminarul Teologic Liceal ”Sf. Iosif Marturisitorul” Baia Mare, Școala Gimnazială Ardusat, Şcoala Gimnazială ”George Coşbuc” Baia Mare, Şcoala Gimnazială ”Avram Iancu” Baia Mare, Școala Gimnazială Satu Nou de Sus, Școala Gimnazială Mireșu Mare, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Baia Mare, American International School of Transylvania, Școala Gimnazială SPECIALĂ Baia Mare, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Baia Mare.

CONFERINȚA ”LUMEA NOASTRĂ, DEMNITATEA NOASTRĂ, VIITORUL NOSTRU” – Noutăți

Pe 8 Mai 2015, Centrul Europe Direct Maramureş, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, organizează Conferinţa „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”, dedicată Anului European pentru Dezvoltare 2015. În fiecare an, marcăm Ziua Europei – sărbătorită pe data 9 mai, prin acțiuni organizate la nivel local, evenimentul din 2015 aflându-se la ediția a VIII-a.

Conferința își propune să reunească copii, elevi, cadre didactice, studenți, reprezentanți ONG, voluntari români și străini, mass-media, precum şi alţi cetățeni din județul Maramureș interesați de provocările globale ale prezentului și viitorului, de promovarea valorilor universale și dornici de a se implica în comunitate pentru a genera schimbare și progres. În acest an, ne face plăcere că la invitația de a participa la acest eveniment au răspuns și reprezentanți ai comunității de români din Ucraina, de la granița cu Județul Maramureș.

Peste 25 organizații și unități școlare din Maramureș și din SLATINA – UCRAINA s-au înscris la conferință cu intervenții interesante și momente artistice prin care vor aborda inovativ, diverse teme: valori europene și globale (diversitate, solidaritate, identitate, toleranță, egalitate, nediscriminare); sănătate, eradicarea sărăciei; multiculturalismul popoarelor (curiozități, obiceiuri și tradiții, valori umane); proiecte de educație pentru schimbare derulate pe plan local și internațional; viitorul așa cum îl imaginăm și ni-l dorim. Citeste articolul

Concursul de desen, Galerii foto: Gimnaziu și Liceu

Concursul de desen ”Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”

Concursul de desene, Galerii foto: I – Grădiniță și Clasa pregătitoare; II – Ciclul Primar

Concursul de desen ”Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”

Concursul de desen, Ediția 2015 – NOUTĂȚI

La Concursul de artă plastică „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru” organizat de Centrul Europe Direct Maramureș cu prilejul Zilei Europei 2015 și dedicat Anului european pentru dezvoltare 2015, au fost înscrise 154 de desene, picturi și colaje realizate de copii și elevi din Județul Maramureș și din Slatina – UCRAINA. Ne face o deosebită plăcere că în acest an avem în concurs și lucrări ale unor copii și tineri din cadrul comunității românești din Ucraina – Slatina (Solotvino).

Expoziția, structurată pe 4 secțiuni (Grădiniță și Clasa pregătitoare, Ciclul Primar, Gimnaziu și Liceu), va fi organizată cu prilejul Conferinței dedicate Zilei Europei, ce va avea loc la Centrul Millennium Baia Mare, pe 8 mai, ora 11:00.

În cadrul expoziției, participanții vor putea vota lucrările preferate. De asemenea, lucrările vor putea fi votate până pe 20 mai, pe Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures

Premierea va avea loc sâmbătă, 30 mai, la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, ora 10:00.

Tabel desene_Concurs 2015

Lucrările sunt grupate pe 4 secțiuni și sunt postate pe site (vedeți linkurile mai jos):

Albumele vor fi postate și pe Facebook (în cursul acestei zile): https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures

Fotografiile preferate vor putea fi votate on-line până pe 20 mai.

Mulțumim profesorilor și elevilor de la:

  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ MIREŞU MARE
  • LICEUL TEHNOLOGIC REPEDEA
  • LICEUL TEORETIC ”EMIL RACOVIȚĂ” BAIA MARE
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MOISEI
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ MIREŞU MARE, STRUCTURA LUCĂCEŞTI
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ MIREŞU MARE, GRĂDINIȚA MIREȘU MARE
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „NICHITA STĂNESCU” BAIA MARE
  • COLEGIUL TEHNIC ”C.D. NENIŢESCU” BAIA MARE
  • SCOALA GIMNAZIALĂ ”GEORGE COȘBUC” BAIA MARE
  • COLEGIUL TEHNIC „GEORGE BARIŢIU” BAIA MARE
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ „AVRAM IANCU” BAIA MARE
  • LICEUL TEORETIC „PETRU RAREȘ” TÂRGU LĂPUȘ
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ „LUCIAN BLAGA” FĂRCAȘA
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ BAIA MARE
  • COLEGIUL TEHNIC ”AUREL VLAICU” BAIA MARE
  • COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI EMINESCU” BAIA MARE
  • GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 28 BAIA MARE
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ „LUCIAN BLAGA” FĂRCAȘA
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ION LUCA CARAGIALE” BAIA MARE
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „OCTAVIAN GOGA” BAIA MARE
  • ȘCOALA MEDIE NR. 2 SLATINA, UCRAINA

Parteneriatul educațional ”Călătorim prin Europa”, organizat de Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu” Șomcuta Mare

Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu” Șomcuta Mare derulează parteneriatul educațional ”Călătorim prin Europa, organizat pe IV secțiuni:

√ Expoziție de artă plastică ,,Europa zâmbește cu noi”

√ Festival de muzică, dans și poezie ”De ziua Europei”

√ Concurs de cultură generală ”Cultură, religie și civilizație europeană”

√ Concurs de creație literară ,,Europa din sufletul meu”

Parteneri: @ Liceul Teoretic ,,Ioan Buteanu” Șomcuta Mare

@ Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş

@ Primăria oraşului Şomcuta Mare

@ Consiliul Judeţean Maramureş

@ Prefectura Județului Maramureș

@ Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

@ Centrul Europe Direct Maramureş Citeste articolul