Parlamentul European: Comisia să insiste pentru reciprocitatea totală a regimului vizelor UE-SUA

Comisia Europeană trebuie să respecte legislația europeană şi să reintroducă temporar vizele pentru cetățenii SUA, pentru a încuraja administrația de la Washington să permită accesul fără vize pentru cetățenii din toate statele UE. Este opinia exprimată de majoritatea deputaților europeni care au luat cuvântul în cadrul unei dezbateri recente în plenul Parlamentului European.

Accord de libre-échange UE-États-UnisP032186000102-306473

Cei mai mulţi dintre vorbitori au fost de acord că aceasta este „o chestiune de principiu” şi au arătat că regulile UE îi impun Comisiei Europene să prezinte un act delegat care să suspende scutirea de vize, dacă statul căruia această scutire i-a fost acordată nu asigură o reciprocitate totală privind regimul vizelor pentru cetățenii tuturor statelor membre UE.

Comisarul european Dimitris Avramopoulos a subliniat că, în timp ce Comisia Europeană are obligația legală să acționeze în cazul lipsei de reciprocitate în regimul vizelor, instituția pe care o reprezintă trebuie să „țină cont de consecințele” deciziei sale. I-a asigurat pe deputaţi că simplul anunț al reintroducerii obligativității vizelor pentru cetățenii americani ar duce la măsuri de „retorsiune” şi, ulterior la o scădere a numărului de vizitatori şi a veniturilor şi locurilor de muncă din turism.

Context

Conform mecanismului de reciprocitate în regimul vizelor, care a intrat în vigoare în ianuarie 2014, dacă un stat terț nu elimină vizele în termen de 24 de luni după ce a fost notificat despre nereciprocitate, Comisia trebuie să suspende scutirea de vize pentru cetățenii acelui stat timp de 12 luni, printr-un act delegat faţă de care Parlamentul și Consiliul pot avea obiecții.

Ca urmare a notificării nereciprocității pe 12 aprilie 2014, Comisia ar fi trebuit să acționeze înainte de 12 aprilie 2016, dar nu a luat până acum nicio măsură privind reimpunerea vizelor pentru cetățenii SUA și Canada.

Canada menține obligativitatea vizelor pentru cetăţenii din România şi Bulgaria, dar există un angajament de eliminare a acestora până la finalul lui 2017. SUA impun vize cetăţenilor din România, Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Polonia.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol