Conferinţa „Împreună în Europa – valori locale, valori europene” – Sărbătorim Ziua Europei 2016


Centrul Europe Direct MaramuresCentrul Europe Direct Maramureş, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș,
organizează Conferinţa „Împreună în Europa – valori locale, valori europene”, cu prilejul Zilei Europei, pe 9 mai 2016, începând cu ora 10.00, la Centrul Millennium Baia Mare (tbc). În fiecare an, marcăm Ziua Europei prin acțiuni organizate în parteneriat, la nivel local, evenimentul din 2016 aflându-se la ediția a IX-a.

Centrul-Europe-Direct-Maramures_invitatie_Ziua Europei-2016_echipeFormular_participare_Conferinta 2016

Conferința dedicată Zilei Europei 2016 își propune să reunească copii, elevi, cadre didactice, studenți, reprezentanți ONG, voluntari români și străini, mass-media, precum şi alţi cetățeni din județul Maramureș dornici să se implice în comunitate pentru a genera schimbare și progres.

Ne face plăcere să transmitem invitația de a participa la acest eveniment și comunităților de români din Ucraina, aflate la granița cu Județul Maramureș, continuând buna colaborare inițiată în 2015.

Prin manifestările din 2016, dorim să promovăm valorile maramureșene și cele europene, să marcăm aniversarea celor 120 de ani de la întemeierea Școlii băimărene de pictură și să contribuim la eforturile conjugate la nivel local, pentru ca Baia Mare să devină Capitală Culturală Europeană în 2021.

Temele conferinței se vor referi la promovarea unor personalități și valori maramureșene (pentru participanții din Maramureș), respectiv europene (pentru voluntarii străini și invitații din Ucraina), în diverse domenii: literatură, pictură, muzică, dans, artă populară, modă, arhitectură, știință, tehnică, istorie, politică, diplomație, jurnalism etc.

Echipele înscrise în conferință vor aborda tema aleasă, într-un mod cât mai inovativ:

  • susținerea de scurte momente artistice (scenetă, montaj, recitare, joc de rol, interpretare vocală și/sau instrumentală, dansuri artistice și populare etc.);
  • parada costumelor; expoziții de produse;
  • prezentări tematice prin filmulețe, selecții de videoclipuri și fotografii etc.;
  • expuneri ale activităților și proiectelor proprii, în mod inovativ (nu prezentări ppt).

Înscrierile se pot face până pe 21 aprilie 2016.

CONDIȚII de înscriere:

  • La conferință pot participa echipe formate din copii (grădinițe), elevi (școli și licee), studenți, tineri români și străini (ONG, universități) care activează în județul Maramureș:
    • Echipe formate din 1-2 membri (şcoli, universităţi, ONG), pentru Prezentări de activități și proiecte și expuneri tematice;
    • În cazul Prezentărilor de grup (moment artistic, parada costumelor, expoziție etc.), echipele pot fi constituite din mai mulți membri (grădinițe, școli, universități, ONG);
  • Coordonatori: maxim 2 reprezentanți ai instituției.
  • Format: Prezentare verbală şi vizuală, în mod inovativ și interactiv (și prin implicarea publicului). Atenție: nu vor fi admise prezentări ppt!
  • Durata unei prezentări (generic): maxim 10 minute.
  • În caz că aceeași personalitate va fi aleasă de mai multe echipe, de comun acord se vor stabili abordări diferite;
  • Maxim 20 de echipe vor fi selectate pentru a susţine prezentări în cadrul conferinței.
  • Termen de înscrierejoi, 21 aprilie 2016, prin completarea Formularului de înscriere ataşat.
  • Termen de predare a expunerilor/conceptului (pentru momentele de grup) 6 mai 2016.

Vor fi acordate diplome și premii tuturor participanților înscriși la conferință.

De asemenea, în cadrul evenimentului vom organiza expoziția cu lucrările înscrise la Concursul de fotografie „Maramureș – mărturii ale trecutului și prezentului, pentru viitor”, ca ve afi lansat pe 8 aprilie 2016. Lucrările expuse vor putea fi votate de participanții la conferință.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol