Concurs de fotografie „Maramureș – mărturii ale trecutului și prezentului, pentru viitor”
Centrul Europe Direct Maramureș, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, vă invită să participați la Concursul foto „Maramureș – mărturii ale trecutului și prezentului, pentru viitor”, dedicat tuturor persoanelor pasionate de fotografie, care trăiesc și activează în prezent, în Maramureș (fie că sunt maramureșeni sau persoane străine).
Centrul Europe Direct Maramures_Invitatie concurs foto_2016; Formular_participare_Concurs foto 2016
Tema: fotografii care surprind trecutul și prezentul maramureșean, în domenii precum: tradiții, obiceiuri, monumente culturale și istorice, personalități locale, oameni ai locurilor și peisaje definitorii pentru specificul local etc.
Grup țintă – cetățeni din județul Maramureș, persoane care trăiesc în Maramureș (români și străini): elevi, studenți, voluntari români și străini, artiști foto, precum și alte persoane pasionate de fotografie.
Concursul se va desfășura pe 2 SECȚIUNI:
- ”Maramureșul, mărturii ale trecutului” – Fotografii vechi și colaje de fotografii vechi;
- ”Maramureșul contemporan” – Fotografii actuale.
REGULAMENT:
– Fotografiile vechi, care corespund temei concursului, vor fi prezentate individual sau în colaj de mai multe fotografii, în format original sau tipărit. Fotografiile în format original vor fi aplicate (individual sau dacă sunt mai multe, în colaj) pe un carton A5 sau A4. Fotografiile vechi vor putea fi înscrise și în format tipărit cu o rezoluție fie acceptabilă, pe carton A4, cu margine de 15 mm, pe toate laturile.
– Fotografiile actuale vor fi prezentate în format tipărit color, cu o rezoluție acceptabilă, pe carton A4, cu o margine de 15 mm.
– Fiecare participant se va putea înscrie cu maxim câte 2 fotografii/colaje de fotografii pentru fiecare secțiune.
– ETICHETARE:
Pe fiecare fotografie sau colaj de fotografii înscrise în concurs, pe latura de jos a lucrării se va aplica o Etichetă tipărită, care să includă: Titlul fotografiei; Descriere: zona/anul fotografiei (aproximativ); Numele și prenumele concurentului; Ocupația, Vârsta, Localitatea, Instituția (pentru elevi, studenți, voluntari străini); Proveniența fotografiei (creație proprie sau arhivă: familie, prieteni, instituții locale).
IMPORTANT!
MESAJE: Fotografiile vor reprezenta persoane/locuri în ipostaze decente, nedefăimătoare și nediscriminatorii!
DREPTURI DE AUTOR: Prin completarea formularului de participare, participanții la concurs declară că lucrările înscrise în concurs sunt creație proprie/arhivă și sunt originale. De asemenea, participanții își vor da acordul ca fotografiile/colajele de fotografii înscrise în concurs să fie expuse/reproduse în format tipărit sau electronic, de Centrul Europe Direct Maramureș și Fundația CDIMM Maramureș, în scopuri necomerciale, cu specificarea datelor de pe etichetă.
Fotografiile tipărite și colajele foto vor fi transmise personal sau prin poștă, la Centrul Europe Direct Maramureș și în plus, vor fi transmise în fișier digital (jpg) nu mai mare de 4 MB, însoțite de Formularul de participare completat.
Termenul limită de transmitere a lucrărilor (tipărit și electronic): vineri, 29 aprilie 2016.
Lucrările înscrise în concurs vor fi postate până pe 5 mai 2016, pe Website-ul Centrului: http://europedirect.cdimm.org/ și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures și vor putea fi votate on-line, până pe 15 septembrie 2016.
Expoziția cu lucrările înscrise în concurs va avea loc de Ziua Europei, în cadrul Conferinței „Împreună în Europa – valori locale, valori europene”, organizată de Centrul Europe Direct Maramureș, pe 9 mai 2016. Lucrările expuse vor putea fi votate de către participanții la conferință.
Festivitatea de premiere va avea loc pe 5 Octombrie 2016, cu prilejul Zilei Mondială a Educației, când Centrul Europe Direct Maramureș va organiza o suită de evenimente sub brandul ”Ziua Centrelor Europe Direct”. Premii și diplome vor fi acordate la ambele secțiuni, pentru lucrările votate de participanții la conferință, cât și pentru fotografiile/colajele foto care au primit cele mai multe Like-uri pe Facebook. Premiile constau în obiecte promoționale. Toți copiii și tinerii înscriși în concurs și profesorii coordonatori vor primi diplome de participare.
Vă aşteptăm să ne transmiteți fotografiile/colajul de fotografii vechi, în format TIPĂRIT și ELECTRONIC (jpg, max 4MB), împreună cu Formularul de participare atașat (vă rugăm să-l completați în WORD), până vineri, 29 aprilie 2016.