Consultare publică: Drepturile de autor

Drepturile de autor, în dezbatere publicăComisia Europeană a lansat miercuri, 23 martie, o consultare publică, ca parte a eforturilor de adaptare la era digitală a normelor UE privind drepturile de autor. Se așteaptă opinii cu privire la rolul editurilor în lanțul valoric privind drepturile de autor, inclusiv posibila extindere a drepturilor conexe la acestea. Data-limită pentru participare este 15 iunie 2016. Totodată, se așteaptă puncte de vedere asupra excepției de panoramare, care vizează utilizarea unor imagini care conțin clădiri, monumente și sculpturi amplasate permanent în locuri publice.

Consultarea se adreseaza părților interesate de sectorul publicistic sau de economia digitală, cum ar fi autorii, cercetătorii, publiciștii, editurile, furnizorii de servicii online, cititorii, utilizatorii de internet, precum și alte persoane din industriile creative. Comisia invită toți respondenții să-și argumenteze contribuția, pe cât posibil, cu date relevante din piață și alte dovezi de natură economică.

Contributiile vor ajuta Comisia Europeană în evaluarea necesității unei revizuiri a normelor în vigoare, ca parte a eforturilor de modernizare a drepturile de autor în cadrul strategiei europene pentru Piața unică digitală.

Context

În prezent, editurile nu beneficiază de drepturile conexe, similare drepturilor de autor dar care nu recompensează realizarea unei creații originale de către însuși autorul. Aceste drepturi fie recompensează interpretarea unei lucrări (de un muzician, cântăreț sau actor), fie eforturile de organizare sau cele financiare (ale unui producător) ca parte a procesului creativ.

Pagini Utile

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol