Ziua internațională a femeii: dând o perspectivă de gen crizei refugiaților
„Femei refugiate și solicitante de azil în UE” este tema Zilei internaționale a femeii anul acesta (8 martie). În timp ce numărul refugiaților din Europa continuă să crească, Parlamentul European dorește să atragă atenția asupra celor mai vulnerabile ființe: femeile și fetele. Miercuri și joi, Parlamentul organizează mai multe evenimente pentru a atrage atenția asupra acestor chestiuni.
Centrul pentru vizitatori al Parlamentului European, Parlamentarium, va găzdui o expoziție de fotografie ce prezintă situația femeilor refugiate pe tot parcursul călătoriei lor în Europa. Parlamentul a cerut fotoreporterului Marie Dorigny (Franța) să creeze un reportaj foto pe această temă. Expoziția va fi deschisă oficial pe 2 martie, în prezența vicepreședintei Sylvie Guillaume (S&D, Franța) și fotografei Marie Dorigny și poate fi vizitată până la 1 iunie 2016.
Reuniune interparlamentară
Joi, 3 martie, comisia pentru drepturile omului va organiza o reuniune interparlamentară, ce reunește deputați europeni, reprezentanți al parlamentelor naționale ale statelor membre, țărilor candidate și Norvegiei, reprezentanți ai Adunării Paralmentare a Consiliului Europei (PACE), ai Institutului European pentru Egalitatea de Gen (EIGE) și ai Comisiei Europene. Aceștia vor discuta despre cum poate fi combătută violența împotriva femeilor refugiate, despre situația sănătății acestora și măsurile de promovare a integrării lor.
Reuniunea va fi condusă de președinta comisiei pentru drepturile femeii, Iratxe García-Pérez (S&D, Spania) și doamna Nawal Soufi, activistă pentru drepturile omului. Vor deschide evenimentul președintele Parlamentului European, Martin Schulz și Mary Robinson, fostă președintă a Irlandei.
Printre participanți se numără eurodeputații Ernest Urtasun (Verzi/ALE, Spania), Barbara Matera (PPE, Italia), Maria Noichl (S&D, Germania), Daniela Aiuto (EFDD, Italia), Catherine Bearder (ALDE, Regatul Unit), Malin Björk (GUE/NGL, Suedia) și Mary Honeyball, (S&D, Regatul Unit) și parlamentarii naționali Gisela Wurm (Austria), Anna Vikström (Suedia) și Petra Stienen (Olanda). Puteți urmări evenimentul în direct de la 9.00 la 12.30 CET.
Seminar pentru jurnaliști
Miercuri, 2 martie, Parlamentul European organizează un seminar pentru jurnaliști. Deputați europeni, experți internaționali, ONG-uri și jurnaliști se vor reuni pentru a discuta situația femeilor refugiate și protecția acestora. Participanții se vor concentra asupra rolului Parlamentului European și asupra măsurilor ce pot fi luate la nivel UE.
La seminar vor participa vicepreședinta Ulrike Lunacek (Verzi/ALE, Austria), vicepreședintele Dimitrios Papadimoulis (GUE/NGL, Grecia), președinta comisiei pentru drepturile femeii, Iratxe García-Pérez (S&D, Spania), președinta subcomisiei pentru drepturile omului, Elena Valenciano (S&D, Spania), Teresa Jimenez-Becerril (PPE, Spania), Catherine Bearder (ALDE, Regatul Unit) și Mary Honeyball (S&D, Regatul Unit).
Seminarul poate fi urmărit în direct, de la 10.45 la 13.00 și de la 15.30 la 18.00 CET.
Urmăriți ce spun eurodeputații despre Ziua internațională a femeii pe Newshub, cu hashtag-ul #IWD2016.
Contacte pentru jurnaliști
Maja OREL SCHWARZ
(+32) 2 28 32357
Mobile number (+32) 473 86 49 74
Iris WALTER +32 2 28 43017