Ungaria preia preşedinţia Uniunii Europene
După Spania şi Belgia, Ungaria preia preşedinţia Consiliului UE, la 1 ianuarie 2011.
Ungaria preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pentru prima dată de la aderarea sa, în 2004. Stabilizarea economiei europene, extinderea Uniunii, energia şi integrarea rromilor se numără printre priorităţile sale.
Misiunea Ungariei începe în condiţiile în care, la nivel european, relansarea economică rămâne inegală, iar ieşirea din criză trebuie consolidată. În faţa dificultăţilor cu care se confruntă zona euro, statele membre au convenit să revizuiască Tratatul de la Lisabona, cu scopul de a da un caracter permanent mecanismului de stabilizare creat pentru a veni în ajutorul Greciei şi Irlandei. Unul dintre obiectivele noii preşedinţii este stimularea negocierilor pe această temă.
De asemenea, se doreşte înregistrarea unui progres considerabil în domeniul coordonării politicilor economice ale statelor membre. În acest scop, se va lansa semestrul european, perioadă în cursul căreia proiectele de buget ale tuturor statelor membre vor fi analizate la nivel european pentru a se detecta eventualele dezechilibre.
Pe plan social, Ungaria va lucra la elaborarea unei veritabile strategii europene pentru integrarea rromilor. Utilizarea mai eficientă a fondurilor europene ar permite îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestei comunităţi.
Un moment foarte important al preşedinţiei ungare va fi organizarea unei reuniuni la vârf pe tema energiei, care se va axa în principal pe asigurarea interconectării reţelelor electrice şi de gaz ale statelor membre. Scopul acestui demers este reducerea dependenţei Uniunii, în special în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaz.
Noua preşedinţie îşi propune, de asemenea, să consolideze relaţiile UE cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina şi Belarus. Aceste ţări vor fi invitate, în luna mai, la cea de-a doua reuniune la vârf a “parteneriatului oriental”.
Ungaria va susţine activ şi extinderea Uniunii Europene, în special integrarea Croaţiei. Aceasta a primit statutul de ţară candidată în anul 2004, iar acum intră în etapa finală a negocierilor de aderare.