Taxele și bursele studențești diferă mult în Europa

Valorile taxelor de școlarizare, ale burselor și ale împrumuturilor acordate studenților continuă să difere mult în Europa, potrivit unui raport publicat de rețeaua Eurydice a Comisiei Europene. Raportul, care cuprinde date din 33 de țări europene, relevă faptul că sistemele de taxe au rămas relativ stabile pe continent, în pofida unor excepții notabile.

Raportul, intitulat „Sistemele naționale de taxe și de burse studențești în învățământul superior european 2014/2015, evidențiază o mare diversitate în ceea ce privește numărul de studenți care plătesc taxe în instituțiile de învățământ superior finanțate din fonduri publice. Un număr semnificativ de țări – Cipru, Danemarca, Germania, Grecia, Malta, Finlanda, Suedia, Regatul Unit (Scoția), Norvegia și Turcia – nu percep nicio taxă de școlarizare. La celălalt capăt al scalei, toți studenții care urmează un program de licență plătesc taxe în nouă țări [Republica Cehă, Olanda, Portugalia, Slovacia, Regatul Unit (Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord), Islanda, Liechtenstein].

Situația din România, așa cum este prezentată în Raport:

– Fiecare universitate decide nivelul taxelor. Toți studenții plătesc o taxă pentru înscriere.
– Nivelul taxelor 2014/2015:

  • primul ciclu: 2.400 RON (șitințe sociale); 4.000 RON (domeniul tehnic); 19.000 (artă);
  • ciclul secundar: 2.600 RON (șitințe sociale); 5.000 RON (domeniul tehnic); 30.000 (artă).

Alte detalii, în infograficele de mai jos (Limba engleză)

Germania este singura țară care, recent, a eliminat taxele de școlarizare, în pofida faptului că le-a introdus abia în 2007.

Estonia și-a modificat în mod semnificativ sistemul de finanțare în 2014, stabilind o relație între taxe și rezultatele la învățătură: taxele se plătesc doar de către studenții care nu țin pasul cu studiile (adică, nu obțin numărul necesar de credite în fiecare an). În mod similar, taxele sunt legate de rezultatele slabe la învățătură și în alte țări, incluzând Republica Cehă, Spania, Croația, Ungaria, Austria, Polonia și Slovacia.

Cele mai mari taxe de școlarizare în Europa se practică în Regatul Unit (Anglia), în urma unei resistematizări majore, în 2012, a sistemului său de învățământ superior. Taxele nu sunt plătite imediat, ci doar după absolvire, atunci când câștigurile studenților depășesc un anumit prag – un model unic în Europa. Studenții din Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Olanda și Slovenia plătesc, în avans, taxe relativ mari.

În cele mai multe țări europene, doar un număr mic de studenți beneficiază de sprijin sub formă de burse. În nouă țări, toți (Cipru, Danemarca, Malta, Finlanda) sau o majoritate a studenților [Luxemburg, Olanda, Regatul Unit (Scoția), Suedia, Norvegia] beneficiază de burse. Islanda este singura țară care nu dispune de un sistem public de acordare de burse, deși acest subiect este în curs de dezbatere.

În 35 de sisteme de învățământ (unele țări au mai multe sisteme, de exemplu, BE, UK), bursele sunt acordate pe bază de necesități financiare unor studenți sau tuturor studenților (Danemarca, Finlanda și Suedia oferă burse universale studenților la zi, cu condiția obținerii unor rezultate minime la învățătură); 23 de sisteme oferă burse pe bază de merite, în urma unei evaluări a rezultatelor la învățătură. Aproape toate aceste sisteme combină bursele sociale cu cele de merit.

Împrumuturile acordate studenților subvenționate din fonduri publice au un rol semnificativ în sprijinirea studenților în aproximativ jumătate dintre țările cuprinse în raport. În mod similar, tot în aproximativ jumătate dintre țări, unele elemente ale sprijinului depind de circumstanțele familiale generale, ele nefiind sub forma unor plăți directe către studenți, ci sub formă de avantaje fiscale pentru părinți sau de alocații de familie.

Context

Acest raport anual al rețelei Eurydice conține o analiză comparativă a taxelor aplicate studenților și a sistemelor de sprijinire a acestora (burse și împrumuturi). El cuprinde date din 33 de țări europene (statele membre ale UE, precum și Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Muntenegru și Turcia).

De asemenea, raportul include informații specifice fiecărei țări, inclusiv:

Taxele (diferențiate pe ciclu – licență/master), prezentate per an (atât pentru studenții la zi, cât și pentru cei cu frecvență redusă) și dacă studenții internaționali plătesc taxe diferite în comparație cu cei naționali/din UE. Taxele includ toate costurile care revin studenților – incluzând cele pentru înregistrare, admitere și certificare.

Sprijinul sub formă de burse, diferențiate pe bază de merit și de situație socială.

Eurydice

Rețeaua Eurydice a Comisiei Europene oferă informații și analize privind sistemele și politicile de educație europene. Ea constă din 40 de unități naționale, din 36 de țări participante la programul UE „Erasmus+” (statele membre ale UE, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Norvegia, Serbia și Turcia). Rețeaua este coordonată și gestionată de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a UE, cu sediul în Bruxelles, care realizează proiectele de studii și oferă o gamă de resurse online.

Procentul plătitorilor de taxe în primul ciclu al programelor de învățământ superior, 2014/15

Procentul de studenți care primesc burse în primul ciclu, 2014/15

Raportul complet: http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/facts_and_figures/fees_support.pdf

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol