Producătorii prezintă încărcătorul comun pentru telefoane mobile

V-a deranjat vreodată faptul că nu puteaţi împrumuta încărcătorul pentru telefon mobil al unui prieten sau al unui coleg deoarece nu era compatibil cu telefonul dumneavoastră? Această epocă se apropie de sfârşit. Existenţa unui încărcător comun compatibil cu telefoanele mobile indiferent de marcă este ideea simplă pe care Comisia o promovează de mulţi ani.

Datorită cooperării dintre paisprezece întreprinderi şi Comisia Europeană soluţia este acum disponibilă: onechargerforall.eu. La 29 decembrie 2010, au fost publicate noi standarde tehnice pentru telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date.

Vicepreşedintele Antonio Tajani a primit un model de încărcător compatibil comun din partea dnei Bridget Cosgrave, director general al DIGITALEUROPE, cea mai mare asociaţie a industriei tehnologiei digitale europene.

Sprijinul Comisiei le-a permis producătorilor să ofere acest beneficiu consumatorilor europeni într-un termen relativ scurt. UE a conceput soluţia privind încărcătoarele comune prin intermediul unei abordări de bun simţ care aduce avantaje tuturor – fără a fi nevoie de o nouă reglementare.

Comisia Europeană va depune eforturi alături de industrie pentru a le permite consumatorilor europeni să beneficieze de pe urma acestei iniţiative cât mai curând posibil.

Ca urmare a publicării standardelor în decembrie 2010, producătorii de telefoane mobile pot în prezent să înceapă introducerea modificărilor de design şi de testare necesare pentru încărcătoare, garantând faptul că telefoanele compatibile sunt sigure şi interoperabile.

Telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date compatibile de diferite mărci pot funcţiona acum cu acelaşi încărcător comun – un mare pas înainte pentru utilizatorii de telefoane mobile.

Cei paisprezece producători au convenit să introducă noile încărcătoare comune pentru telefoane mobile pe piaţa europeană în cursul anului 2011.

Context

Incompatibilitatea încărcătoarelor de telefoane mobile cauzează nu doar inconveniente utilizatorilor, ci reprezintă şi o importantă problemă de mediu în Uniunea Europeană. Utilizatorii de telefoane mobile care doresc să îşi schimbe telefoanele mobile sunt nevoiţi adesea să cumpere un nou încărcător, indiferent de starea celui actual.

În urma unei solicitări din partea Comisiei Europene, paisprezece producători principali de telefoane mobile au convenit să semneze un memorandum de înţelegere pentru a armoniza încărcătoarele pentru telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date vândute în UE.

Printre întreprinderile care au semnat memorandumul de înţelegere se numără Apple, Emblaze Mobile, Huawei Technologies, LGE, Motorola Mobility, NEC, Nokia, Qualcomm, Research In Motion (RIM), Samsung, Sony Ericsson, TCT Mobile (ALCATEL mobile phones), Texas Instruments şi Atmel.

În urma unui mandat primit din partea Comisiei Europene, organismele europene de standardizare CEN-CENELEC şi ETSI au publicat standarde armonizate pe care telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date compatibile cu noul încărcător comun trebuie să le respecte începând cu 2011. Soluţia referitoare la încărcătorul comun se bazează pe tehnologia care utilizează un conector micro USB. Pentru telefoanele care nu dispun de o interfaţă micro USB, se permite utilizarea unui adaptor, în conformitate cu memorandumul de înţelegere.

Acordul vizează telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date, şi anume cele care pot fi conectate la computer pentru a face schimb de imagini, fişiere şi muzică. Telefoanele mobile adaptate pentru transferuri de date predomină deja pe piaţă. Aşa-numitele telefoane inteligente (smartphones) sunt un segment din cadrul telefoanelor mobile adaptate pentru transferuri de date.

One charger for all: http://www.onechargerforall.eu/ro/

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol