Posturi libere în cadrul Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentară (AESA)

Comisia Europeană organizează o procedură de selecţie pentru 7 noi membri în cadrul Consiliului de Administraţie (CA) al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentară (AESA). Ei vor lua locul membrilor al căror mandat expiră la data de 30 iunie 2012. Toţi cei interesaţi, în special din noile state membre UE, sunt invitaţi să îşi depună candidatura. Termenul-limită de depunere a candidaturii este data de 15 iulie 2011.

Cererea de expresii de interes este publicată în Jurnalul Oficial al UE, nr. C 144 din data de 14.05.2011 (OJ C 144 / 14.05.2011). Formularul de candidatură, precum şi cel referitor la expresia de interes pot fi descărcate în pagina dedicată Consiliului de Administraţie al AESA.

AESA are sediul la Parma (Italia).

Consiliul de Administraţie (CA) se reuneşte de 4, maximum 6, ori pe an. Membrii CA nu sunt remuneraţi, dar li se rambursează costurile necesare de transport şi subzistenţă. De asemenea, ei primesc indemnizaţii pentru fiecare dintre zilele petrecute în reuniuni, potrivit art. 12 din regulile de procedură ale CA-AESA.

Consiliul de Administraţie este responsabil pentru supervizarea generală a activităţii AESA, astfel încât Agenţia să îşi îndeplinească misiunea şi sarcinile prevăzute în cadrul mandatului acordat, într-un climat de independenţă şi transparenţă. El numeşte directorul executiv al AESA, precum şi membrii comitetelor ştiinţifice şi ai celor 10 paneluri ştiinţifice.

Membrii CA sunt numiţi astfel încât să fie întrunite cele mai înalte standarde de competenţă, o gamă variată de expertize relevante şi o acoperire geografică cât mai largă în cadrul Uniunii.

Odată ce toate candidaturile au fost depuse, Comisia va elabora o listă scurtă de candidaţi care va fi transmisă Consiliului UE. Acesta va numi noii membri ai CA-AESA, după consultarea Parlamentului European.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi:

http://www.efsa.europa.eu
http://ec.europa.eu/food/efsa_en.htm

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol