Platformă pentru schimb de experiență în privința investițiilor prin politica regională

Comisia Europeană a lansat pe 24 martie, o nouă platformă care să permită funcționarilor din cadrul serviciilor publice să facă schimb de experiență și de bune practici la nivel european, pentru a îmbunătăți și mai mult modul în care sunt cheltuite și gestionate investițiile UE. Sprijinind statele membre în ceea ce privește consolidarea capacităților administrative, TAIEX REGIO PEER 2 PEER (sau PEER 2 PEER) face parte dintr-o inițiativă mai largă ce are ca scop utilizarea pe deplin a potențialului politicii regionale pentru a crea locuri de muncă și pentru a asigura o creștere durabilă, în conformitate cu obiectivele stabilite de Strategia Europa 2020, precum și de noul plan de investiții în valoare de 315 miliarde EUR al UE.

Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Oamenii care locuiesc în regiunile europene nu vor simți beneficiile proiectelor sprijinite de politica regională dacă administrațiile locale și naționale care gestionează aceste fonduri nu sunt robuste și eficiente. Când am preluat mandatul de comisar, mi-am stabilit prioritatea de a le ajuta să concretizeze aceste beneficii ale investițiilor politicii noastre printr-o gestionare de înaltă calitate în toate etapele procesului. Inițiativa PEER 2 PEER reprezintă un pas important, fiind flexibilă, ușor de utilizat și direcționată către abordarea necesităților specifice ale regiunilor europene.”

Context

PEER 2 PEER răspunde în mod direct solicitărilor specifice formulate de administrațiile publice din întreaga Europă privind gestionarea de proiecte și investițiile în domenii variind de la TIC la eficiența energetică. Această inițiativă va oferi asistență prin organizarea de misiuni de experți pe termen scurt, vizite de studiu și ateliere.

Sistemul a fost dezvoltat pe baza instrumentului de asistență tehnică și schimb de informații (TAIEX), care s-a dovedit deja a fi de succes în cadrul Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei, pentru țările candidate la UE care utilizează fonduri de preaderare.

Principalele caracteristici ale sistemului PEER 2 PEER sunt:

  • Comoditatea: sunt organizate schimburi de experți pe termen scurt, menținându-se în același timp sarcina administrativă la un nivel minim.
  • Flexibilitatea: permite diferite tipuri de schimburi – misiuni de experți, vizite de studiu și ateliere – pentru a răspunde necesităților identificate de autoritățile care gestionează programele de investiții în statele membre.
  • Promptitudinea: schimburile pot fi lansate rapid odată ce au fost identificate nevoile.
  • Ținta precisă: schimburile se concentrează asupra unor aspecte concrete și specifice.
  • Calitatea: există mai multe mecanisme interne de control al calității și de evaluare a experților și a schimburilor.

Un studiu comandat de Direcția Generală Politică Regională și Urbană a confirmat faptul că există o cerere mare pentru un instrument de schimburi inter pares între organismele care gestionează Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune. Acest studiu a relevat că 90 % din persoanele intervievate s-au arătat interesate de învățarea inter pares, în timp ce 50 % au declarat că au nevoi concrete în materie de consolidare a capacităților.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol