Peste 98 de milioane de euro pentru gestionarea frontierelor și cooperare polițienească
Comisia Europeană a aprobat programul național multianual al României, finanțat din Fondul UE pentru securitate internă. Cu un buget total de aproape 98,5 milioane de euro, programul urmează să contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de securitate și de prevenire a criminalității, facilitând, în același timp, călătoriile în scopuri legitime și garantând gestionarea sigură a frontierelor externe ale Uniunii Europene.
În domeniul vizelor și gestionării frontierelor, programul va urmări modernizarea infrastructurii consulare și dotarea anumitor unități cu sisteme și echipamente specifice (sisteme electronice de eliberare a vizelor, echipamente de securitate etc.), precum și îmbunătățirea capacității de intervenție la frontiere, implementarea de noi tehnologii de control, asigurarea continuității sistemelor informatice relevante și înființarea de Centre de coordonare regională pentru EUROSUR. Finanțarea acestor măsuri se realizează prin Instrumentul pentru frontiere și vize, cu o alocare de peste 61 milioane de euro.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea criminalității, programul are în vedere dezvoltarea capacității naționale (operaționale) a poliției, de formare și schimburi de informații. Acest lucru prevede investiții în infrastructură și îmbunătățirea capacității de analiză în domeniul criminalității informatice, traficului de ființe umane și de droguri, precum și combaterii corupției. Totodată, în domeniul gestionării riscurilor și crizelor, sunt prevăzute măsuri de consolidare a siguranței transportului aerian și de creștere a capacității operaționale prin formarea și echiparea unităților de intervenție. România are alocate, prin Instrumentul pentru cooperarea polițienească și gestionarea crizelor, peste 37 milioane de euro pentru implementarea acestor activități.
România are la dispoziție și o alocare de 180,000 de euro pentru acțiuni specifice, la nivel transnațional.
Context:
Luna aceasta, Comisia Europeană a aprobat 23 de programe naționale multianuale în cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI) și al Fondului pentru securitate internă (FSI). Finanțarea totală la nivel UE alocată acestor programe se ridică la aproximativ 2,4 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.