Oportunitate de finanțare pentru investiții inovative în Economia Circulară
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organizație parteneră în cadrul proiectului C-VOUCHER, lansează Schema de vouchere şi servicii suport pentru inovare în economia circulară, care se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii din industria prelucrătoare, agro-alimentară, textile, sănătate și domeniul apei.
Economia circulară are drept obiectiv ZERO DEȘEURI, reprezentând un flux de producție în cadrul căruia încă din faza de design și proiectare componentele și materiile prime să fie biodegradabile sau cu un potențial maxim de recilare.
Firme din domeniile vizate, care doresc alinierea la standardele de mediu și totodată modificarea modelului de administrare a afacerii, pot aplica până în 30 noiembrie pentru Voucherul de inovare pentru economia circulară, cu posibilitatea de a fi selectae în Programul de Accelerare cu o durată de 9 luni, care include:
– asistență din partea unui expert în coaching și #designthinking pentru identificarea soluțiilor optime
– un voucher sub formă de grant nerambursabil de 60.000 euro pentru a beneficia de expertiză de la cei mai potriviți furnizori de tehnologie pentru dezvoltarea soluției
– servicii de mentorat în afaceri din partea organizațiilor partenere din străinătate
– accesul la evenimente de networking și la fonduri suplimentare pe piața de investiții.
Prin patru apeluri de proiecte care se vor desfășura în perioada octombrie 2018 – martie 2020, Programul de accelerare C-VOUCHER alocă un buget de 4,2 milioane de euro pentru a sprijini 66 de firme din Europa să dezvolte, să implementeze și să adopte soluții de economie circulară prietenoase cu mediu, precum prelungirea duratei de viață a produselor, reutilizarea deșeurilor generate, simbioză industrială, altele.
Proiectul C-VOUCHER se implementează de către un consorțiu internațional din 6 state format din agenții de dezvoltare, acceleratoare, clustere și universități și este finanțat din programul de cercetare-dezvoltare-inovare Orizont 2020 al Comisiei Europene.
Termenul de depunere a aplicațiilor pentru primul apel de proiecte este 30 noiembrie 2018.
Proiectele se depun în limba engleza, pe platforma on-line dedicată: https://smes-open-call.fundingbox.com/
Pentru alte detalii, consultați website-ul proiectului: http://c-voucher.com/
Firmele interesate pot solicita detalii și îndrumare la ADR Nord-Vest, Departamentul de Dezvoltare Regională, Relații Internaționale și Proiecte
Sursa : https://www.nord-vest.ro/oportunitate-de-finantare-pentru-…/