Letonia este pregătită să adopte moneda euro în 2014

În Raportul de convergență privind Letonia pentru anul 2013, Comisia Europeană concluzionează că Letonia a atins un nivel înalt de convergență economică durabilă cu zona euro și propune Consiliului să decidă cu privire la adoptarea monedei euro de către Letonia începând de la 1 ianuarie 2014.

Raportul de convergență constată o evoluție pozitivă a performanțelor economice ale Letoniei față de criteriile de convergență stabilite în Tratatul UE, după cum urmează:

Inflația

Rata medie a inflației în Letonia în perioada de 12 luni până în aprilie 2013 a fost de 1,3%, cu mult sub nivelul de referință de 2,7%, și se pare că va rămâne sub nivelul de referință și în perioada următoare.

Finanțele publice (deficit și datorie)

Raportul între deficitul public și PIB a atins 8,1 % în 2010, dar a scăzut la 1,2 % în 2012 și se estimează că va rămâne la 1,2 % în 2013, potrivit ultimelor previziuni ale serviciilor Comisiei din primăvara anului 2013. La sfârșitul anului 2012, datoria publică se situa la nivelul de 40,7% din PIB.

Ratele dobânzii

În cursul anului care s-a încheiat în aprilie 2013, rata medie a dobânzii pe termen lung în Letonia a fost de 3,8%, sub valoarea de referință de 5,5%.

Cursul de schimb

Latsul leton participă la mecanismul cursului de schimb (ERM II) de la 2 mai 2005, care este în mod considerabil mai mult decât numărul minim de doi ani. La intrarea Letoniei în ERM II, autoritățile letone s-au angajat să mențină latsul la o marjă de fluctuație de ±1% față de cursul central de schimb. De-a lungul celor doi ani care au precedat această evaluare, cursul de schimb al latsului nu a deviat de la cursul central de schimb cu mai mult de ±1% și nu a fost afectat de tensiuni.

Etapele următoare

Consiliul ECOFIN va lua decizia finală privind adoptarea monedei euro în Letonia în luna iulie, după ce Parlamentul European își va exprima avizul, miniștrii de finanțe ai zonei euro vor face o recomandare și șefii de stat sau de guvern din UE vor fi dezbătut acest subiect în cadrul reuniunii Consiliului European din 27-28 iunie.

Procedura va fi încheiată după ce Consiliul de Miniștri, hotărând cu unanimitatea statelor membre din zona euro și Letonia, va stabili în mod irevocabil cursul de schimb a latsului leton la euro.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol