Legislație europeană: Cetățenilor li se va garanta dreptul de a fi asistați de un avocat

Propunerea Comisiei Europene care garantează dreptul tuturor cetățenilor din UE de a fi asistați de un avocat în cadrul procedurilor penale a fost adoptată în mod oficial, după primirea aprobării Consiliului de Miniștri. Aceasta a urmat votului Parlamentului European din 10 septembrie prin care a fost aprobată directiva respectivă (MEMO/13/772).

În practică, acest lucru înseamnă că, în viitor, tuturor persoanelor suspectate, indiferent de locul în care se află pe teritoriul Uniunii Europene, le va fi garantat dreptul de a fi asistate de un avocat încă din etapele inițiale ale procedurii și până la încheierea acesteia.

În cazul în care o persoană suspectată este arestată, noile norme vor garanta că persoana respectivă are posibilitatea de a comunica cu familia sa. În cazul în care cetățenii suspectați se află în afara țării lor de origine, ei vor beneficia de dreptul de a lua legătura cu consulatul țării din care provin.
După adoptarea propunerii, legea va fi publicată peste câteva săptămâni în Jurnalul Oficial al UE, după care statele membre vor avea trei ani la dispoziție pentru punerea în aplicare a acesteia în legislația națională. Odată intrată în vigoare, noua lege se va aplica în cadrul unui număr de aproximativ 8 milioane de proceduri penale în fiecare an, în toate cele 28 de state membre ale UE.

Directiva va garanta aceste drepturi în practică, prin faptul că:

  • acordă dreptul de a fi asistat de un avocat încă din prima etapă a interogatorului întreprins de poliție și apoi pe tot parcursul procedurilor penale;
  • permite ca suspecții să aibă dreptul la întrevederi adecvate și confidențiale cu avocatul lor, astfel încât aceștia să își poată exercita în mod efectiv dreptul la apărare;
  • permite avocatului să joace un rol activ pe durata interogatoriului;
  • asigură că, atunci când o persoană suspectată este arestată, această arestare este adusă la cunoștința unei persoane terțe, cum ar fi un membru al familiei, precum și că persoana suspectată are posibilitatea de a lua legătura cu familia sa;
  • permite persoanelor suspectate aflate în afara granițelor țării lor să ia legătura cu consulatul țării lor și să primească vizite;
  • oferă persoanelor care fac obiectul unui mandat european de arestare posibilitatea de a fi asistate juridic atât în țara în care a avut loc arestarea lor, cât și în țara emitentă a mandatului european de arestare.

Dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare sunt consacrate în articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Dreptul de a lua legătura cu un terț reprezintă una dintre măsurile importante de protecție împotriva relelor tratamente, interzise de articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Context

Directiva privind dreptul de a fi asistat de un avocat (IP/11/689) este a treia dintr-o serie de propuneri care au fost deja adoptate, prin aceasta garantându-se drepturile minime la un proces echitabil în întreaga Uniune Europeană. Celelalte directive sunt cea privind dreptul la traducere și interpretare, adoptată în 2010 (a se vedea IP/10/1305) și cea privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, adoptată în 2012 (a se vedea IP/12/575). Comisia este decisă să urmeze în continuare această foaie de parcurs, propunând un alt set de drepturi la un proces echitabil pentru cetățeni, preconizat să fie publicat în această toamnă.

Dreptul de a fi asistat de un avocat este esențial pentru stabilirea unui climat de încredere în spațiul unic de justiție al Uniunii Europene, în special atunci când persoanele suspectate sunt arestate în baza unui mandat european de arestare (IP/11/454). Comisia depune eforturi pentru realizarea unor standarde comune minime pentru drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, pentru a se asigura că drepturile fundamentale ale persoanelor suspectate și inculpate sunt protejate într-o măsură suficientă în întreaga UE.

Mai multe informații: Comisia Europeană — dreptul la un proces echitabil

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol