Concurs de fotografie ”Fii fotograful nostru”, dedicat Anului European pentru Dezvoltare 2015
Parlamentul European vă invită să participați la concursul de fotografie inspirat de Anul european pentru dezvoltare – 2015. În fiecare lună, până în septembrie, va fi anunțată o temă legată de dezvoltare. Tema pentru prima lună este „Europa în lume”, iar data limită până la care puteți trimite fotografia este sâmbătă, 31 ianuarie la miezul nopții CET.
Trimiteți fotografia dvs. și formularul de participare și ați putea fi invitat/ă la Strasbourg pentru a face un fotoreportaj. Fotografia și formularul pot fi trimise pe email.
Proiectul este deschis tuturor persoanelor care au reşedinţa în UE cu vârsta de cel puţin 18 ani, indiferent de profesie, cu condiţia ca acestea să respecte regulamentul, şi anume să deţină dreptul de copyright pentru fotografiile lor şi să acorde Parlamentului European dreptul de a le utiliza în scopuri necomerciale pe site-ul său.
Câteva cerințe privind fotografiile:
- Sunt admise fotografiile alb-negru şi color
- Rezoluţia fotografiei trebuie să fie de cel puţin 72 dpi, însă se recomandă o rezoluţie de 300 dpi
- Dimensiunea minimă este de 1024 de pixeli pe lungime (pe orizontală sau verticală), dimensiunea recomandată este de 2048 iar cea maximă de 9933 de pixeli, în format jpg
- Dimensiunea fişierului nu trebuie să depăşească 5MB
- Contribuţiile trebuie să poarte un titlu şi să fie însoţite de o scurtă explicaţie de maximum 100 de cuvinte
Dintre fotografiile primite, o comisie editorială va selecta cele mai bune 10, alegând și câștigătorul lunii (care va deveni și finalist pentru Premiul Juriului). Cele 10 fotografii vor fi publicate pe platformele sociale ale Parlamentului European, unde publicul își va putea vota fotografia favorită (fotografia cu cele mai multe voturi va primi Premiul Publicului). Cei doi câștigători vor fi invitați la Strasbourg în cadrul sesiunii plenare, în noiembrie.
Trimiteți fotografia dvs. și formularul la webcom-flickr@europarl.europa.eu.
Detalii: Pagina dedicată concursului de pe website-ul Parlamentului European