Competiţia „Poveşti de viaţă”
Tot în cadrul Proiectului generations@school, sub egida ”Anului european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii – 2012”, se va derula Competiţia „Poveşti de viaţă”.
Competiţia „Poveşti de viaţă”
Cunoşti pe cineva care crezi că este extraordinar? Pe cineva care crezi că a făcut ceva interesant, bun, valoros, curajos, nemaipomenit, dezinteresat, periculos sau generos şi poate este încă implicat în astfel de fapte?
Competiţia „Poveşti de viaţă” va fi lansată în curând şi organizatorii aşteaptă contribuţiile voastre.
Imaginează o „poveste de viaţă” despre o persoană pe care o cunoşti, cu ajutorul fotografiilor şi al poveştilor pe care le‑ai adunat, şi spune povestea vieţii ei, precum şi cu ce se ocupă în prezent.
Este un mod genial de a spune lumii cât de minunate sunt aceste persoane.
În plus, cele mai bune contribuţii din fiecare ţară vor câştiga un aparat foto digital, iar marele câştigător va face o călătorie la Bruxelles pentru a‑şi primi premiul în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor europene.
Persoana pe care ai ales‑o ca protagonistă pentru povestea ta poate fi un părinte minunat, un întreprinzător care şi‑a lansat propria lui afacere, un avocat care a luptat pentru o cauză nobilă, cineva care a lucrat pentru a‑i ajuta pe alţii, care a trăit în locuri fascinante, a participat la evenimente interesante sau a fost cel mai grozav bunic din lume. Trebuie doar să fie cineva dintre cunoscuţii tăi.
Deci pune‑ţi mintea la contribuţie şi vizitează site‑ul web al proiectului: http://www.historypin.com/gats/ro/page/life-stories/, începând cu data de 22 martie pentru a te înscrie în competiţie!