Arhiva 'Noutăţi' Category

Comisarul european Corina Creţu a aprobat modificarea Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru a simplifica accesul beneficiarilor la fondurile europene

În baza modificărilor agreate, de acum înainte vor fi posibile, de exemplu:

  • parteneriate între autoritățile publice locale și alte instituții publice, pentru a se implica împreună în proiecte cu finanțare UE;
  • co-finanțarea din fonduri europene a unei game mai largi de proiecte care vizează  mobilitatea urbană, inclusiv în ceea ce privește introducerea sau reintroducerea mijloacelor de transport public electrice;
  • extinderea categoriilor de beneficiari eligibili pentru a accesa fonduri europene, astfel încât, în afara municipalităților, eligibile deja, și alte autorități locale, precum consiliile județene, vor putea gestiona proiecte cu finanțare europeană în domeniul transportului public urban;
  • extinderea categoriilor de unități de sănătate eligibile pentru finanțare, asigurând astfel un sistem de asistență medicală de urgență mai bine coordonat.

Citeste articolul

Am publicat Buletinul informativ electronic al lunii august 2017

Newsletterul electronic poate fi consultat în secțiunea: http://europedirect.cdimm.org/newsletter
Cuprins Newsletter nr. 8/2017:

  • Drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, vaporul și trenul
  •  Utile pentru TINEri:
    • Stagii la Comisia Europeană
    • Concursul de fotografie Instagram #ByeByeRoaming
    • Concursul de fotografie „Roaming in the EU”

Consultare publică: Lanțul de aprovizionare cu alimente

Comisia Europeană a lansat o consultare publică la nivel european, privind modul în care lanțul de aprovizionare cu alimente din UE poate deveni mai echitabil. Agricultorii, cetățenii și alte părți interesate sunt invitați să își exprime opiniile cu privire la funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente în cadrul unei consultări online deschise până la 17 noiembrie.

Citeste articolul

“Reactivate” – Program de mobilitate profesională al UE, pentru persoane peste 35 de ani

Sunteți…

  • o persoană în vârstă de peste 35 de ani?
  • cetățean și rezident legal al unui stat membru al UE?
  • dornic să găsiți un loc de muncă sau o oportunitate de formare în țara dumneavoastră, dar nu reușiți?
  • dispus să vă mutați și să lucrați în alt stat membru al UE?

Dacă răspunsul la întrebările de mai sus este afirmativ, programul Reactivate ar putea fi soluția pentru dumneavoastră.

Avantajele programului Reactivate Citeste articolul

Consultare publică privind inițiativa cetățenească europeană

Consultarea publică privind Inițiativa cetățenească europeană își propune să colecteze opiniile cetățenilor și ale părților interesate cu privire la forma actuală a regulamentului acesteia. Termen de completare a chestionarului on-line: 16 august 2017.

Inițiativa cetățenească europeană, prevăzută în Tratatul privind Uniunea Europeană, le permite cetățenilor UE să participe direct la elaborarea politicilor UE, solicitându-i Comisiei Europene să facă o propunere legislativă. Pentru a fi luată în considerare de către Comisie, o inițiativă trebuie să întrunească sprijinul a cel puțin un milion de cetățeni ai UE din cel puțin șapte state membre. Comisia trebuie să decidă dacă va face sau nu o propunere legislativă și să își motiveze decizia. Citeste articolul

Eurobarometru 2017 – Atitudinea europenilor față de UE

Comisia Europeană a publicat miercuri, 2 august 2017, un nou sondaj Eurobarometru privind opinia publică în  Uniunea Europeană. La peste 10 ani de la aderarea României la UE, încrederea în Uniunea Europeană este în creștere, atingând cele mai înalte cote din 2010 până în prezent. Românii se situează pe locul patru în ce privește încrederea în UE, cu 57% (față de 42% media europeană), în creștere cu 5% față de toamna anului 2016. De asemenea, 67% dintre români declară că sunt optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene (56% media europeană).

Citeste articolul

Actualitatea europeană în presa maramureșeană

Vă invităm să consultaţi Secţiunea de pe site-ul Centrului Europe Direct Maramureș: Presa MM, pentru a fi la curent cu cele mai noi subiecte europene abordate în articole apărute cotidianul Graiul Maramureşului. Un important vector de informare maramureșean este și bloggul Moara lui Gelu realizat de domnul Gelu Dragoș, cunoscut profesor și jurnalist local, puternic implicat în viața comunității și dedicat educării tinerei generații.
Selecţia lunară a materialelor din presa scrisă: http://europedirect.cdimm.org/presa-mm

Subiectele lunii iulie în Graiul Maramureșului: Opinii despre Europa; Brexit – libera circulație; Condiții de muncă în UE; România – infringement; UE – Rusia; Franța – Brexit; Sancțiuni UE – Coreea de Nord; Fonduri europene; Germania – Euro; Drepturile lucrătorilor în UE.

Am publicat Jurnal CDIMM nr. 7/2017

Colecția ”Jurnal CDIMM” poate fi vizualizată în secțiuneahttp://europedirect.cdimm.org/jurnalul-cdimm

Publicația ”Jurnal CDIMM” se adresează în principal mediului de afaceri și apare lunar, în format electronic și tipărit, 2017 fiind al XXIII-lea an apariție neîntreruptă. Distribuția publicației tipărite Jurnal CDIMM se face la panourile de informare și evenimentele Centrului Europe Direct Maramureș sau prin poștă, la două luni pare (alternativ cu panourile de informare), la 115 firme, instituții publice, ONG-uri.

Cuprins Jurnal CDIMM nr. 7/2017:

  • Opțiuni pentru viitorul finanțelor UE – extras din Documentul de reflecție privind Viitorul finanțelor UE
  • Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud: Proiectul MOVECO – Mobilizarea învățării instituționale pentru o mai bună exploatare a Cercetării și Inovării pentru economia circulară (partea a II-a)

Am publicat Buletinul informativ electronic nr. 7/2017

Newsletterul electronic poate fi consultat în secțiunea: http://europedirect.cdimm.org/newsletter
Cuprins Newsletter nr. 7/2017:

  • Cardul european de asigurări sociale de sănătate
  • Viitorul UE – 5 scenarii
  • Utile pentru TINEri:
    • Concurs de eseuri pentru Săptămâna IMM-urilor
    • Concursul foto „NATURE@work”

Harta interactivă a Proiectelor înscrise în Concursul foto ”InvestNV – Proiecte europene în Regiunea Nord Vest”

Vă prezentăm Harta interactivă cu cele 51 de proiecte înscrise în Concursul foto ”InvestNV – Proiecte europene în Regiunea NV”. Harta completă poate fi vizualizată aici 

Legendă:

  • Culoarea albastră: Secțiunea ”Dezvoltare Locală”
  • Culoarea roșie: Secțiunea ”Dezvoltare Afaceri”
  • Numerotarea proiectelor este realizată în ordinea înscrierii în concurs: 51 de proiecte
  • Detalii despre Festivitatea de premiere a Concursului foto InvestNV
  • Proiectele pot fi identificate și vizualizate astfel:
    • click pe hartă (zonal, pe numerele aferente proiectelor);
    • lista proiectelor (meniu – stânga sus);
    • individual (în ordinea numerotării proiectelor, meniu – jos, săgeți stânga-dreapta)
  • Harta completă poate fi vizualizată aici

Clasamentul Concursului foto Invest NV, organizat în cadrul Proiectului ”InvestNV – Oportunități europene pentru Regiunea NV” derulat de Centrul Europe Direct Maramureș și structura sa gazdă, Fundația CDIMM Maramureș, în perioada ianuarie – iulie 2017: Citeste articolul