Târgul de informare pe teme europene

Centrul Europe Direct Maramureş a organizat Târgul de informare pe teme europene – Ediţia a III-a, cu prilejul manifestărilor dedicate „Sărbătorii Castanelor”, în Baia Mare, Piaţa Revoluţiei, vineri, 24 septembrie 2010, începând cu ora 13.00.
http://europedirect.cdimm.org/Castane2010/album/index.html
Prima ediţie a expoziţiei cu materiale europene am organizat-o în anul 2008, primul an de funcţionare al Centrului Europe Direct Maramureş, ca membru în Reţeaua Europe Direct – reţea de centre de informare a Comisiei Europene.

Acest eveniment în aer liber a avut ca obiectiv să prezentăm locuitorilor din Baia Mare, precum şi vizitatorilor din celelalte localităţi maramureşene, informaţii utile despre activităţi, politici şi programe derulate la nivelul Uniunii Europene, care ne influenţează tuturor viaţa.

În cadrul standului de informare am pus la dispoziţia vizitatorilor, GRATUIT, diverse materiale primite de la Uniunea Europeană sau pregătite de noi: publicaţii, broşuri, pliante, afişe, dar şi materiale promoţionale. Temele abordate sunt din domenii de actualitate: instituţii europene, social, energie, schimbări climatice, locuri de muncă, educaţie, etc.

Începând cu anul 2001, pe 26 septembrie se celebrează Ziua Europeană a limbilor. Europa este posesoarea unei adevărate bogăţii lingvistice: 23 de limbi oficiale şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară. Pentru a marca această zi, în cadrul standului de informare am pregătit şi un spaţiu dedicat limbilor europene.

De asemenea, tuturor celor interesaţi am prezentat activităţile pe care le organizăm în 2010 şi serviciile pe care Centrul de informare Europe Direct Maramureş le asigură gratuit, pentru maramureşenii care doresc să obţină informaţii sau consiliere cu privire la Uniunea Europeană.

Evenimentul s-a bucurat de un interes crescut din partea vizitatorilor prezenţi în număr mare în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol