Ziua cooperării europene: să depășim granițele pentru o cooperare sporită
Ziua cooperării europene este o sărbătoare a realizărilor regiunilor și țărilor europene care colaborează la nivel transfrontalier. Pentru prima dată, ea va fi celebrată în aceeași zi în toată Europa la data de 21 septembrie, atât în statele membre ale UE, cât și în țările vecine.
Cooperarea teritorială europeană este o temă din ce în ce mai importantă în cadrul politicii regionale a UE. Regiuni și orașe din diferite state membre ale UE sunt încurajate să colaboreze și să învețe unele de la altele prin intermediul programelor, proiectelor și rețelelor comune.
Cetățenii care locuiesc în afara granițelor externe ale UE beneficiază, de asemenea, de o politică al cărei scop este de a contribui la rezolvarea problemelor din regiunile frontaliere prin promovarea unor rețele mai bune și a unor acțiuni comune.
Cooperarea teritorială europeană cuprinde trei tipuri de programe:
-
programe de cooperare transfrontalieră de-a lungul granițelor interne ale UE. Contribuția FEDER: 5,6 miliarde EUR.
-
programe de cooperare transnațională care acoperă suprafețe mai mari de cooperare, cum ar fi Marea Baltică, regiunile alpine și mediteraneene. Contribuția FEDER: 1,8 miliarde EUR.
-
un program de cooperare interregională (INTERREG IVC) și 3 programe referitoare la constituirea de rețele (Urbact II, INTERACT II și ESPON) care acoperă toate cele 27 de state membre ale UE. Acestea furnizează un cadru pentru schimbul de experiență între organisme regionale și locale din diferite țări. Contribuția FEDER: 445 milioane EUR.
- Informații suplimentare:
Cooperare teritorială europeană
Site-ul internet al Zilei cooperării europene
Ziua cooperării europene pe Facebook și pe Twitter (#ecday)