Viitorul UE – participaţi la dezbatere

Cu siguranţă aveţi o părere despre UE şi politicile sale, fie că este pozitivă sau negativă. Comisia Europeană vă invită să vă faceţi cunoscute opiniile, în persoană sau on-line.

În ultimele opt luni, comisarii europeni au luat parte la dezbateri deschise cu privire la viitorul UE. Aceste discuţii au fost găzduite de oraşe, mai mari sau mai mici, din întreaga Europă, de la Varşovia, în Polonia, la Cádiz, în Spania.

În program mai sunt încă 20 de dezbateri, deci aveţi timp suficient să adresaţi în direct întrebări unui comisar european sau să le postaţi pe site şi să urmăriţi discuţiile on-line.

Aveţi acum ocazia unică de a vorbi direct cu oficialii europeni despre drepturile dumneavoastră, despre Europa în care doriţi să trăiţi şi despre ce aşteptaţi de la UE.

Dacă însă vă interesează în primul rând ce spun formatorii de opinie şi alţi comentatori despre UE, consultaţi cele mai recente articole referitoare la dezbaterile în curs.

Site-ul reuneşte o multitudine de opinii cu privire la viitorul UE, analizând, de exemplu, ce înseamnă extinderea Uniunii pentru ţările din Balcani, avansând idei cu privire la îmbunătăţirea comunicării cu cetăţenii sau făcând propuneri pentru reformarea UE. Aflaţi ce păreri au alţii şi adăugaţi propriile comentarii la articolele publicate pe site.

Dezbaterile au loc în contextul Anului european al cetăţenilor. Evenimentele organizate cu această ocazie promovează drepturile care decurg din cetăţenia europeană şi încurajează dialogul între guverne, întreprinderi şi cetăţeni.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol