Soluționarea rapidă a litigiilor transfrontaliere sub 5.000 euro

O nouă procedură de soluționare rapidă a litigiilor transfrontaliere de mică valoare a intrat în vigoare vineri, 14 iulie. Grație acesteia, consumatorii și companiile, în special IMM-urile,vor putea să soluționeze mai rapid și mai puțin costisitor litigiile care depășesc granițele naționale. Astfel, dacă un client cumpără online o pereche de schiuri, de exemplu, din altă țară europeană, iar vânzătorul nu i le livrează, dar nici nu vrea să îi restituie suma plătită, se poate apela la această procedură.

Noile norme ridică valoarea maximă de luat în calcul per litigiu la 5.000 de euro, de la 2000, cât era prevăzut anterior, mărind astfel numărul celor ce vor putea beneficia de această procedură. De asemenea, ea a fost simplificată prin folosirea noilor tehnologii, evitând celor ce depun o plângere deplasarea în fața instanțelor de judecată. Noile reglementări vor garanta și faptul că taxele de judecată se încadrează într-un anumit plafon și sunt proporționale, pentru a nu fi depășită suma despre care este vorba în litigiu.

Context

Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă (ESCP) există încă din 2007 și și-a dovedit utilitatea în disputele transfrontaliere. Prin utilizarea ei, perioada unui litigiu a fost redusă de la 2 ani și jumătate la doar 5 luni, în medie, în prezent.

Pagini utile

Anunț de presă

Iinformații despre procedura de soluționare a litigiilor de valoare mică (în engleză)

Regulamentul ESCP

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol