Serviciu de asistență pentru reformele structurale

Serviciu de asistență pentru reformele structuraleUn nou serviciu, organizat în cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, a devenit operațional începând cu luna iulie. Statele membre pot beneficia, la cerere, de asistență tehnică de specialitate, pentru punerea în aplicare a reformelor administrative și structurale necesare stimulării creșterii economice. Serviciul va ajuta, de asemenea, statele membre să absoarbă și să utilizeze mai eficient fondurile UE.Acest serviciu se va baza, printre altele, pe experiența și expertiza acumulate în cadrul grupului de lucru pentru Grecia și a celui de sprijin pentru Cipru. Experții din noul serviciu provin din întreaga Comisie Europeană, din statele membre și de la alte organisme internaționale. Directorul-general Maarten Verwey este responsabil cu coordonarea noului departament.

Serviciul de asistență pentru reformele structurale se va concentra, în special, pe implementarea măsurilor-cheie din recomandările specifice de țară. De asemenea, va oferi sprijin în următoarele domenii:

–              gestionarea veniturilor și a finanțelor publice;

–              îmbunătățirea climatului de afaceri și sprijinul pentru companii;

–              facilitarea și promovarea exporturilor;

–              sprijinirea ocupării forței de muncă, incluziunii sociale și a sănătății publice;

–              dezvoltarea de administrații publice și practici de achiziții publice eficiente, moderne și orientate către serviciile prestate;

–              respectarea în fapt a statului de drept și combaterea corupției.

Prima sarcină a noului serviciu va fi de a-l sprijini pe vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis în coordonarea eforturilor depuse de Comisie pentru sprijinirea poporului grec.

Pagini Utile

  • Anunț de presă privind constituirea noului serviciu de asistență pentru reformele structurale

http://europa.eu/rapid/press-release_MEX-15-5297_en.htm

  • Declarația vicepreședintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis privind noul serviciu de asistență

http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-15-5218_en.htm

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol