Regulamentul privind noile alimente a intrat în vigoare
Regulamentul privind noile alimentele, adoptat în 2015, este aplicabil începând cu 1 ianuarie 2018. Acesta aduce îmbunătățiri și modificări semnificative procedurii de autorizare a noilor produse alimentare și include o definiție extinsă pentru noile alimente, care să țină seama de progresele tehnologice și de inovare din sectorul alimentar, un sistem centralizat de autorizare la nivelul UE a acestor alimente și a celor tradiționale din țări terțe, o listă a tuturor noilor alimente autorizate în UE și prevederi de protecție a datelor pentru solicitanți.
Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis a salutat intrarea în vigoare a noului regulament: “Aceste schimbări vor simplifica procesul de autorizare și introducere a noilor alimente pe piața europeană, acesta devenind mai rapid și mai favorabil solicitanților, asigurând în același timp siguranța alimentară. Sperăm că acest lucru va contribui la creșterea varietății alimentelor tradiționale și inovatoare, sănătoase și nutritive deja prezente pe piața UE.”
Înainte de a fi autorizate, trebuie dovedit științific că aceste noi alimente sunt sigure pentru consum din punct de vedere al sănătății publice. Procesul de autorizare stabilește condițiile de utilizare a acestora, luarea lor în considerare ca alimente și cerințele de etichetare.
Pagini utile
Informații preluate de pe website-ul Reprezentanței CE în România