Promovarea drepturilor cetăţeneşti – 16/12/2011
Cunoscându-ne drepturile de cetăţeni europeni, putem profita mai bine de avantajele oferite de acest statut, cum ar fi posibilitatea de a trăi şi munci în altă ţară a Uniunii.
Multe persoane nu îşi cunosc îndeajuns drepturile care le revin în calitate de cetăţeni europeni, ceea ce le împiedică să şi le exercite efectiv. Rezultatele unui sondaj realizat în 2010 arată că doar 43% din cei chestionaţi cunoşteau semnificaţia sintagmei „cetăţean al Uniunii Europene”, în timp ce aproape jumătate considerau că „nu sunt bine informaţi” în legătură cu drepturile lor.
Prin Programul „Europa pentru cetăţeni”, UE doreşte să îi facă pe aceştia să fie mai conştienţi de drepturile pe care le au şi să dezvolte sentimentul identităţii europene.
Actualul program, cu durata de 7 ani, se încheie în 2013. Pentru următoarea rundă de finanţare, până în 2020, Comisia propune orientarea bugetului său de 228 de milioane de euro către promovarea unei mai bune înţelegeri a UE, a valorilor, istoriei şi culturii sale comune.
De asemenea, fondurile îi vor ajuta pe cetăţeni să se implice în activităţi civice, prin participarea la dezbateri şi discuţii pe tema impactului pe care deciziile UE le au asupra vieţii lor cotidiene.
Un exemplu îl constituie sprijinul oferit, prin acest program, proiectelor de înfrăţire a oraşelor. Astfel se finanţează consolidarea relaţiilor dintre municipalităţi, care sunt ajutate să realizeze proiecte comune la nivel local.
Apărarea drepturilor cetăţenilor
Creşterea gradului de conştientizare face parte din strategia Comisiei de apărare a drepturilor cetăţeneşti în toată Uniunea, pe lângă aplicarea mai eficientă şi simplificarea modalităţilor de punere în practică.
Un raport asupra cetăţeniei, realizat în 2010, a identificat principalele obstacole cu care se confruntă oamenii când încearcă să îşi exercite drepturile şi 25 de măsuri prin care UE ar putea să le înlăture.
Multe dintre aceste măsuri au fost luate deja. De exemplu, săptămâna aceasta, Comisia a făcut o propunere de consolidare a dreptului de a beneficia de protecţie consulară în străinătate. O altă propunere recomandă modalităţi de soluţionare, la nivel transfrontalier, a problemelor legate de impozitul pe succesiune.
Ce este cetăţenia europeană?
Fiecare cetăţean al unei ţări din UE este şi cetăţean al Uniunii. Pe lângă drepturile de care beneficiază la nivel naţional, mai are şi alte drepturi garantate de tratatele UE şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Cetăţenia le oferă tuturor dreptul de a trăi, munci, călători şi face cumpărături în oricare din cele 27 de state membre, ca şi când s-ar afla în propria ţară.
Mai multe despre drepturile dumnevoastră de cetăţean al UE
2013 – Anul european al cetăţenilor: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/multimedia/news/2011/08/20110811_en.htm
Simplificarea vieţii cetăţenilor: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/factsheets/index_en.htm