Primele rezultate ale programului ROMACT în favoarea incluziunii romilor

http://coe-romact.org/themes/romact/images/romact-logo.pngPrimari ai unor orașe din Belgia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Italia, Portugalia, România, Slovacia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei se întâlnesc în perioda 2-3 octombrie 2014 la Bruxelles ca să facă un bilanț al progreselor înregistrate și al lecțiilor învățate în ceea ce privește integrarea romilor la nivel local, în special cu sprijinul ROMACT, un program comun al Comisiei Europene și al Consiliului Europei.

Primarii vor prezenta practicile care s-au bucurat de succes, inclusiv următoarele proiecte:

  • În Napoli (Italia), municipalitatea a instalat pompe de apă la intrarea în fiecare așezare de romi. Accesul la apă este de o importanță fundamentală pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale romilor. Copiii se spală înainte de a merge la școală, iar igiena întregii comunități s-a îmbunătățit.
  • În Gyulaj (Ungaria), primarul intenționează să construiască locuințe sociale. Municipalitatea pune la dispoziție terenul, studenții Universității din Pécs proiectează planurile de construcție, iar finanțarea UE va sprijini proiectul. Va fi formată o echipă de zidari, care, cu sprijinul programului de lucrări publice din Ungaria și al Serviciului maghiaro-maltez de caritate și cu participarea romilor, va repara locuințele existente.
  • În Jarovnice (Slovacia), administrația locală a lansat un proiect intitulat Garda civilă a romilor pentru a îmbunătăți siguranța și a reduce infracționalitatea mică în așezările de romi. De asemenea, municipalitatea a început să construiască locuințe sociale pentru locuitorii cei mai defavorizați din așezările de romi.
  • În Varna (Bulgaria), administrația locală va aloca fonduri municipale pentru crearea unui centru comunitar în cartierul Asparuhovo, lângă un cartier rezidențial de locuințe sociale pentru grupuri defavorizate construit cu sprijin financiar din partea Fondului european de dezvoltare regională. Centrul comunitar va sprijini integrarea socială a romilor și a altor etnii care trăiesc în respectivul cartier. De asemenea, municipalitatea va pregăti și va angaja doi mediatori pe probleme de sănătate.
  • În Valea Seacă (România), primarul a început să elibereze cărți de identitate persoanelor de etnie romă. De asemenea, autoritățile locale au alocat resurse de la bugetul local pentru pavarea drumurilor, furnizarea de energie electrică și asigurarea infrastructurii de canalizare în satul Pălămida. Totodată, a fost lansat programul destinat celei de-a doua șanse, cu sprijinul Fondului de educație pentru romi.

Context

Programul ROMACT este finanțat în comun de Comisia Europeană și de Consiliul Europei. El a fost lansat în octombrie 2013 în aproximativ 40 de localități din 5 țări (Bulgaria, Ungaria, România, Slovacia și Italia) și se va desfășura până în 2016 (a se vedea IP/14/193).

ROMACT este pus în aplicare în cooperare cu ONG-urile naționale și locale destinate romilor, care contribuie la crearea de proiecte și facilitează accesul la fondurile UE. El completează programul ROMED, cofinanțat tot de Comisia Europeană și de Consiliul Europei, care vizează îmbunătățirea democrației la nivel local, prin mediere cu comunitățile de romi.

Comisia oferă îndrumare pentru ca resursele financiare alocate politicii sociale să aibă un impact mai puternic. Pachetul privind investițiile sociale, adoptat în 2013 (IP/13/125), oferă statelor membre orientări privind îmbunătățirea implementării politicilor și sistemelor lor sociale și obținerea celor mai bune rezultate în urma investițiilor publice în acestea.

În acest an, Comisia a publicat un raport privind aplicarea directivei privind egalitatea rasială, care interzice discriminarea pe bază de rasă sau origine etnică în UE. În plus, în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale ale romilor, Comisia examinează practicile naționale care afectează punerea în aplicare a principiului egalității de tratament.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol