Plăți transfrontaliere în Euro mai ieftine
Începând de azi, 16 decembrie, consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro vor beneficia de plăți transfrontaliere în euro mai ieftine.
Noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, și Suedia – se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne.
De exemplu, un consumator român care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, același comision ca în cazul unui virament efectuat în lei în România. Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.
Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme și va colabora strâns cu autoritățile naționale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare.
Context: Aceste norme, se înscriu în cadrul eforturilor pe care Comisia le depune în prezent pentru a oferi consumatorilor un acces îmbunătățit și mai ieftin la serviciile financiare, astfel cum se menționează în Planul de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, prezentat în martie 2017. În etapa următoare, în aprilie 2020, se vor aplica dispoziții suplimentare care vor permite consumatorilor din UE să compare comisioanele de conversie monetară atunci când plătesc cu cardul în altă monedă a UE.
Citește aici legislația completă referitoare la aceste modificări în beneficiul consumatorilor europeni: