Perspective pentru o economie mai verde și curată

Grupul de experți la nivel înalt privind finanțarea durabilă (HLEG) a prezentat miercuri, 31 ianuarie, un raport final ce cuprinde recomandări strategice pentru un sistem financiar care să sprijine investițiile durabile. În baza acestuia, Comisia Europeană va finaliza o strategie în domeniu, etapă-cheie în punerea în aplicare a obiectivelor Acordului de la Paris și a Agendei UE de dezvoltare durabilă.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital, a declarat: „Semnarea Acordului de la Paris în 2015 a reprezentat o piatră de hotar pentru întreaga lume și pentru economia mondială. Ne îndreptăm acum către o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon, în care energia din surse regenerabile și tehnologiile inteligente ne îmbunătățesc calitatea vieții, stimulează crearea de locuri de muncă și creșterea economică, fără a dăuna planetei noastre. Finanțarea are un rol important de jucat în asigurarea unui viitor durabil. Salut activitatea remarcabilă a HLEG, care a adus o contribuție excelentă la viitoarea noastră strategie.

Raportul propune:

  • un sistem de clasificare, sau o „taxonomie”, care să clarifice pentru piață ce înseamnă termenul de „durabil”;
  • clarificarea obligațiilor investitorilor în ceea ce privește realizarea unui sistem financiar durabil;
  • îmbunătățirea informațiilor prezentate de instituțiile financiare și companii cu privire la modul în care acestea țin seama de durabilitate în procesul lor decizional;
  • o etichetă la nivel european pentru fondurile de investiții ecologice;
  • integrarea durabilității în mandatele autorităților europene de supraveghere (ESA);
  • un standard european pentru obligațiunile ecologice.

Comisia va propune un plan de acțiune cuprinzător privind finanțarea durabilă, în baza raportului, în următoarele săptămâni. Atât constatările raportului, cât și planul de acțiune vor fi discutate în cadrul unei conferințe la nivel înalt, care va avea loc în data de 22 martie 2018, la Bruxelles.

Context

Uniunea Europeană și-a asumat rolul de lider al eforturilor de construire a unui sistem financiar care sprijină creșterea economică sustenabilă. În 2015 au fost adoptate acorduri internaționale istorice precum Agenda 2030 și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Uniunea Europeană și-a stabilit obiective ambițioase în domeniul climei, al mediului și al dezvoltării durabile, prin intermediul cadrului de politici privind clima și energia pentru 2030, al uniunii energetice și al Planului de acțiune pentru economia circulară.

Aceste angajamente, precum și conștientizarea tot mai acută a nevoii urgente de a aborda provocările legate de mediu și riscurile legate de sustenabilitate, impun elaborarea unei strategii eficace a UE privind finanțarea sustenabilă. Comisia a înființat grupul independent de experți la nivel înalt în decembrie 2016. Acesta este compus din 20 de experți confirmați din partea societății civile, a sectorului financiar, a mediului academic și din observatori din partea instituțiilor europene și internaționale. Grupul este prezidat de Christian Thimann.

O parte dintre principalele recomandări ale raportului sunt deja în curs de realizare, fiind discutate în raportul intermediar al grupului din 13 iulie 2017. Comisia a propus includerea factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG) în mandatele autorităților europene de supraveghere. De asemenea, în perioada 13 noiembrie 2017-22 ianuarie 2018, Comisia a organizat o consultare publică cu privire la îndatoririle investitorilor instituționali și ale administratorilor de active în ceea ce privește sustenabilitatea.

HLEG a luat în considerare lucrările relevante din domeniul climei, al mediului și al finanțării sustenabile. Printre acestea se numără: Orientările privind raportarea nefinanciară adoptate de Comisia Europeană la 26 iunie 2017 și raportul cuprinzând recomandări finale publicat la 29 iunie 2017 de Grupul operativ privind publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice (TCFD), grup constituit la inițiativa entităților din sector . De asemenea, grupul a realizat o consultare publică pentru a obține punctele de vedere ale părților interesate relevante și a argumenta recomandările finale.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol