Parlamentul European acordă Premiul Saharov 2015 bloggerului Raif Badawi

Raif Badawi este laureatul Premiului Saharov pentru libertatea de gândire 2015, în urma deciziei de pe 29 octombrie a Parlamentului European. Badawi este un blogger din Arabia Saudită care în prezent săvârșește o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru insultarea Islamului pe site-ul său, unde promovează dezbaterile sociale, politice și religioase. Ceremonia de premiere Saharov va avea loc la Strasbourg, pe data de 16 decembrie.

„Conferința Președinților a decis să acorde Premiul Saharov bloggerului saudit Raif Badawi”, a spus președintele Schulz anunțând Premiul Saharov în plen. „Acestui om, care este un om extrem de bun, un om exemplar de bun, i s-a impus una dintre pedepsele cele mai groaznice care există în această țară și care poate fi descrisă doar ca tortură”, a adăugat dumnealui.

„Cer Regelui Arabiei Saudite să oprească execuția acestei sentințe, să-l elibereze pe domnul Badawi, să-i permită acestuia să se întoarcă la soția sa și să-i permită să călătorească aici în decembrie pentru a primi premiul”, a mai spus președintele.

Badawi: un prizonier de conștiință
Raif Badawi este un blogger din Arabia Saudită, activist pentru drepturile omului și autorul site-ului Free Saudi Liberals. El a fost arestat în 2012 și mai târziu condamnat la 10 ani de închisoare, 1000 de lovituri de bici și o amendă consistentă pentru insultarea valorilor islamice pe site-ul său.

Primul set de lovituri de bici i-a fost acordat în public, în ianuarie 2015. Restul au fost amânate în urma protestelor internaționale. La începutul acestei săptămâni, soția sa, Ensaf Haidar, care în prezent locuiește în Canada cu cei trei copii, a anunțat că autoritățile saudite au dat acordul pentru a relua biciuirea.

În luna februarie a acestui an, Parlamentul European a aprobat o rezoluție care condamnă cu fermitate biciuirea lui Raif Badawi ca fiind „un act crud și șocant” și cere autorităților din Arabia Saudită „sa-l elibereze imediat și necondiționat, fiind considerat un prizonier prizonier de conștiință, reținut și condamnat doar pentru că și-a exercitat dreptul său la libertatea de exprimare”.

Finaliștii
Raif Badawi a fost anul acesta unul dintre cei trei finaliști. Aflați aici mai multe despre liderul opoziției ruse, Boris Nemtsov și opoziția democratică din Venezuela reprezentată de Mesa de la Unidad Democrática și prizonierii politici.

Premiul Sakharov
Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este acordat de Parlamentul European în fiecare an. Onorează persone și organizații care apără drepturile omului și libertățile fundamentale. Anul trecut, laureat a fost Denis Mukwege.

Nominalizările pentru Premiul Sakharov se pot face de grupurile politice sau un grup de cel puțin 40 de eurodeputați. Comisiile pentru afaceri externe și dezvoltare aleg prin vot trei finaliști, iar mai târziu, câștigătorul este ales de Conferința Președinților.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol