Noi norme de prevenire a evaziunii fiscale și spălării banilor

Noi norme, care obligă statele membre să furnizeze acces autorităților fiscale la datele colectate potrivit legislației de combatere a spălării banilor, au intrat în vigoare la începutul acestui an. Astfel, de la 1 ianuarie 2018, autoritățile fiscale naționale au acces direct la informații privind proprietarii efectivi ai companiilor, trusturilor și altor entități juridice, precum și la documentele ce atestă verificarea antecedentelor clienților de către companii. Noile prevederi ar trebui să ofere autorităților fiscale un sprijin important în lupta împotriva unor structuri precum cele puse în evidență de investigația “Paradise Papers”. 

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vami, a declarat: “Vrem să oferim autorităților fiscale informații esențiale despre persoanele din spatele oricărei companii sau trust. Acest lucru este esențial pentru ca acestea să fie capabile să identifice și elimine evazioniștii fiscali. În acest sens, autoritățile fiscale vor avea de acum acces la informații privind combaterea spălării banilor.

Noile norme modificate, incluse în Directiva privind cooperarea administrativă (Directiva 2011/16/UE), oferă autorităților fiscale accesul la informații necesare și posibilitatea de a reacționa rapid și eficient în cazuri de evaziune fiscală sau de evitare a plății impozitelor.

Informații preluate de pe website-ul Reprezentanței CE în România.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol