Juvenes Translatores: Au început înscrierile pentru concursul școlar de traducere

Începând cu data de 3 septembrie 2012, liceele își pot înscrie elevii în concursul anual al Uniunii Europene pentru tinerii traducători, cunoscut sub numele de „Juvenes Translatores”, la adresa de internet ec.europa.eu/translatores.

Concursul, aflat la a 6-a ediție, va avea loc în data de 27 noiembrie, simultan în toate liceele selectate. Ediția de anul acesta este deschisă elevilor născuți în 1995, indiferent de naționalitate, și participării a peste 750 de licee.

Elevii (fiecare școală poate înscrie între 2 și 5 elevi) vor traduce un text de o pagină în funcție de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 506 combinații posibile între cele 23 de limbi oficiale ale UE. În acest an, tema textelor de tradus va fi solidaritatea între generații, pentru a marca Anul European al Îmbătrânirii Active și al Solidarității între Generații.

Concursul a câștigat în popularitate în fiecare an, înregistrând 3 000 de participanți în 2011. Textele vor fi notate de traducători din cadrul Comisiei Europene, care vor selecta câte un câștigător pentru fiecare țară.

În aprilie 2013, toți câștigătorii vor fi invitați la Bruxelles pentru decernarea premiilor.

Pentru informații suplimentare

Pagina de internet a concursului: ec.europa.eu/translatores

Facebook.com/translatores

Twitter: @translatores

DG Traduceri: ec.europa.eu/dgs/translation

Pagina de internet a comisarului european Androulla Vassiliou

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol