Inițiativa cetățenească europeană – Bilanț la 6 ani de la lansare

Potrivit estimărilor, 9 milioane de europeni din toate cele 28 de state membre au sprijinit, de la intrarea în vigoare a acestui instrument în 2012 și până acum, o inițiativă cetățenească europeană (ICE). Patru dintre acestea au strâns peste 1 milion de semnături fiecare, iar pentru trei dintre ele Comisia s-a angajat să întreprindă acțiuni subsecvente. Acestea sunt câteva din concluziile celui de-al doilea raport referitor la aplicarea Regulamentului de profil, prezentat de Comisia Europeană miercuri, 28 martie.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: “Faptul că 9 milioane de persoane au sprijinit o inițiativă cetățenească europeană în ultimii 6 ani arată că acest instrument stimulează implicarea și dezbaterile la nivel transfrontalier, cu un impact concret asupra politicilor UE. Trebuie însă să mergem și mai departe: propunerea noastră recentă de reformă le va facilita și mai mult cetățenilor acțiunile de lansare și sprijinire de noi inițiative și le va permite tinerilor ce au împlinit 16 ani să își exprime și ei punctul de vedere.

În ultimii 3 ani, instrumentul a făcut obiectul unor îmbunătățiri fără caracter legislativ. În urma acestora, s-a înregistrat o creștere importantă a numărului de inițiative acceptate pentru înregistrare, respectiv aproximativ 90% din inițiativele propuse începând din aprilie 2015, comparativ cu 60% în perioada precedentă.

Printre cele 4 inițiative cetățenești care au obținut sprijinul a peste 1 milion de cetățeni se află inițiativa Stop Vivisection (Opriți vivisecția), în cazul căreia Comisia a adoptat acțiuni fără caracter legislativ; ca răspuns la inițiativa Right2Water (Dreptul la apă) Comisia a propus, în luna februarie, revizuirea Directivei privind apa potabilă; iar în cazul inițiativei Ban glyphosate and toxic pesticides (Interzicerea glifosatului și a pesticidelor toxice), Comisia a anunțat o propunere legislativă în vederea îmbunătățirii transparenței evaluărilor științifice și a procesului decizional.

Un nou regulament, în curs de aprobare de către Parlamentul European și Consiliul UE, va face ICE mai accesibilă, mai puțin împovărătoare și mai ușor de utilizat de către organizatori și susținători. Comisia sprijină adoptarea lui până la sfârșitul anului 2018, astfel încât acesta să poată intra în vigoare în ianuarie 2020.

Propunerile de modificare a instrumentului vor fi discutate cu părțile interesate în cadrul „Zilei Inițiativei Cetățenești Europene”, organizate de către Comitetul Economic și Social European în data de 10 aprilie.

Context

Inițiativa cetățenească europeană au fost introdusă de Tratatul de la Lisabona, fiind lansată ca un instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru a instituțiilor europene.

Pagini utile

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol