Centrul Europe Direct Maramures

Guvernanța economică a UE pe înțelesul tuturor

Învățămintele desprinse în urma recentei crize economice, financiare și a datoriei suverane au condus la adoptarea unor reforme succesive ale normelor UE, prin care se instituie, printre altele, noi sisteme de supraveghere a politicilor bugetare și economice și un nou calendar bugetar pentru zona euro.

Noile norme (introduse prin pachetul de șase propuneri legislative, prin pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare și prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța) își au fundamentul în semestrul european, care este calendarul politic al UE.

Coordonare și orientare

În cadrul semestrului european, lansat în 2010, statele membre își pot discuta planurile bugetare și economice cu partenerii lor din UE în anumite perioade de-a lungul anului. Acest mecanism oferă statelor membre posibilitatea de a formula comentarii reciproce privind planificarea și îi permite Comisiei să le ofere orientări de politică în timp util, înainte ca deciziile finale să fie adoptate la nivel național.

De asemenea, Comisia monitorizează dacă statele membre fac eforturi pentru îndeplinirea obiectivelor legate de crearea de locuri de muncă, educație, inovare, climă și reducere a sărăciei care sunt prevăzute de strategia UE de creștere pe termen lung, Europa 2020.

Un calendar bine stabilit

În fiecare an, ciclul începe în luna noiembrie, când Comisia publică analiza anuală a creșterii (prin care se stabilesc prioritățile economice generale pentru UE), în care oferă statelor membre orientări de politică pentru anul următor.

Recomandările specifice fiecărei țări publicate în primăvară oferă statelor membre consiliere adaptată privind reforme structurale mai profunde, a căror punere în aplicare durează, de cele mai multe ori, mai mult de un an.

mbunătățirea normelor

• Limite ale deficitului și ale datoriei globale: limitele de 3% din PIB pentru deficit și de 60% din PIB pentru datorii, stabilite în Pactul de stabilitate și de creștere și consacrate în tratat, rămân valabile.
• O mai mare atenție acordată datoriei: conform noilor norme, limita de 60% din PIB prevăzută deja pentru datorie devine operațională. Acest lucru înseamnă că statele membre pot face obiectul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive dacă datoria lor publică depășește 60% din PIB și nu este redusă suficient (adică dacă ceea ce depășește 60% nu scade, în medie, cu cel puțin 5% pe an în trei ani).
• Un nou criteriu de referință în ceea ce privește cheltuielile: conform noilor norme, cheltuielile publice nu trebuie să crească mai rapid decât creșterea potențială a PIB-ului pe termen mediu, cu excepția cazului în care această creștere este însoțită de o creștere echivalentă a veniturilor.
• Importanța poziției bugetare subiacente: Pactul de stabilitate și de creștere pune mai mult accentul pe redresarea finanțelor publice în termeni structurali (luând în considerare efectele încetinirii creșterii economice sau ale măsurilor punctuale asupra deficitului). Statele membre își stabilesc propriile obiective bugetare pe termen mediu, actualizate cel puțin o dată la trei ani, în vederea îmbunătățirii soldului structural cu 0,5% din PIB pe an. Rezultă astfel o marjă de siguranță împotriva riscului de depășire a limitei globale de 3%, statele membre, în special cele a căror datorie depășește 60% din PIB, fiind invitate să își intensifice eforturile în perioadele de prosperitate economică și să le reducă în perioadele nefavorabile.
• Un pact fiscal pentru 25 de state membre: Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța prevede că, începând din ianuarie 2014, obiectivele bugetare pe termen mediu trebuie să fie înscrise în dreptul intern și că trebuie să existe o limită de 0,5% din PIB pentru deficitele structurale (care poate ajunge la 1% dacă ponderea datoriei în PIB este cu mult mai mică de 60%). Este ceea ce se numește pactul fiscal. De asemenea, tratatul prevede declanșarea mecanismelor de corecție automată în cazul în care nu se respectă deficitul structural (sau strategia de ajustare); prin urmare, statele membre ar trebui să menționeze în legislația lor națională când și cum urmează să corecteze deviația în cadrul bugetelor viitoare.
• Flexibilitatea în perioadă de criză: fiind axat pe poziția bugetară subiacentă pe termen mediu, Pactul de stabilitate și de creștere poate fi flexibil pe timp de criză. În cazul în care creșterea economică se deteriorează brusc, statele membre cu un deficit bugetar de peste 3% din PIB pot beneficia de o perioadă suplimentară de timp pentru a-și corecta deficitul, în măsura în care au făcut efortul structural necesar. Așa s-a întâmplat în 2012, în cazul Spaniei, al Portugaliei și al Greciei, și în 2013, în cazul Franței, al Olandei, al Poloniei și al Sloveniei.

Mai multe informații: http://ec.europa.eu/romania/news/28052014_guvernanta_economica_ue_ro.htm