Fundația CDIMM Maramureș derulează un proiect de cooperare transfrontalieră cu Ucraina
Fundația CDIMM Maramureș implementează proiectul ”Promovarea oportunităților de investiții, cooperarea între întreprinderile mici și mijlocii și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere în Regiunea Carpatica”, co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul ENPI de cooperare transfrontalieră HU-SK-RO-UA.
Coordonatorul proiectului este Asociația de Dezvoltare Economică din Ivano Frankivsk (Ucraina), iar Fundația CDIMM Maramureș este partener în proiect împreună cu Departamentul pentru Reforme economice, Integrare europeană și Investiții din cadrul Administrației regionale de stat Ivano Frankivsk (Ucraina).
Proiectul a început la 1 ianuarie 2014 și se va derula pe parcursul a 20 de luni (până în septembrie 2015) și are ca grup țintă întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), instituții publice locale și județene, precum și potențiali investitori din Regiunea Ivano Frankivsk (Ucraina) și județul Maramureș (România).
Principalele activități:
1. Evaluarea potențialului de investiții al IMM-urilor din regiunea Carpatica prin realizarea unui sondaj și a unei cercetări în cele două zone.
2. Dezvoltarea abilităților și a nivelului cunoștințelor în rândul reprezentanților sectorului public și IMM-urilor prin organizarea unei sesiuni de instruire în domeniile:
inovare și dezvoltarea investițiilor,
modalități de atragere a investitorilor,
stabilirea priorităților pentru investiții,
cooperare cu investitori.
3. Crearea unui cadru comun de schimb de informații și a unei imagini pozitive a regiunii Carpatica pe piețele internaționale.
4. Creșterea competitivității, investițiilor și activităților de inovare în regiunea Carpatica, prin organizarea unui Forum Internațional de Investiții.
Rezultatele preconizate ale proiectului: 2 conferințe (60 participanți); cercetare analitică (România și Ucraina); cercetare sociologică (200 respondenți din Romania și Ucraina); sesiune de instruire (4 module); workshop (40 participanți); baza de date; ghid de bune practici; broșura de prezentare pentru potențiali investitori; harta privind potențialul de investiții; catalog privind propunerile de investiții în regiune; Forum Internațional de Investiții.
Mai multe informații găsiți pe website-ul proiectului: http://roua.cdimm.org/