Concurs pentru tinerii viitori jurnaliști ”Europa noastră – Tineri viitori jurnaliști în dialog”
Centrul Europe Direct Maramureș îi invită pe studenții și elevii pasionați de jurnalism să participe la Concursul ”Europa noastră – Tineri viitori jurnaliști în dialog”.
Tinerii sunt invitați să realizeze un scurt material (scris / maxim 1000 cuvinte sau audio-video / maxim 10 min) în care să abordeze modul în care Uniunea Europeană acționează pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm în prezent și/sau care sunt așteptările tinerilor față de rolul UE în depășirea actualei crize economice și sociale.
Teme:
– drepturile cetățenilor în UE
– guvernanța economică
– locuri de muncă în UE
– piața internă a UE
– oportunități pentru tineri
Termenul de înscriere și trimitere a materialelor este 24 octombrie 2011.
Pe 25 octombrie, materialele vor fi introduse pe pagina de internet a Centrului și pe cea de Facebook, urmând ca acestea să poată fi votate până pe 27 octombrie 2011.
Lucrările vor fi prezentate în cadrul seminarului care va fi organizat în cooperare cu Centrul de Documentare Europeană al Universității de Nord Baia Mare și cu Centrul Eures din cadrul AJOFM Maramureș.
Vor fi acordate 2 tipuri de premii:
– în funcție de numărul de voturi obținute online, pe Facebook
– din partea organizatorilor
Data de desfășurare a seminarului va fi comunicată în cursul săptămânii viitoare.
Lucrările premiate vor fi introduse în Buletinul informativ electronic al Centrului Europe Direct Maramureș și în publicația lunară tipărită Jurnal CDIMM.
O primă întâlnire cu tinerii interesați să participe la concurs va avea loc la Biblioteca Universității de Nord Baia Mare – Sala de lectură, Marți, 18 octombrie, ora 11.00.
Pentru detalii, așteptăm să ne contactați:
Margareta Căpîlnean
Coordonator Centrul Europe Direct Maramureș
email: europedirect@cdimm.org
Tel: 0262.224870
[…] Alte informaţii: http://europedirect.cdimm.org/noutati/concurs-pentru-tinerii-viitori-jurnali%C8%99ti-%E2%80%9Deuropa… […]