Comisia propune o amendă și sesizează Curtea de Justiție a UE în legătură cu netranspunerea de către ROMÂNIA a normelor UE privind sulful

Au trecut 17 luni de la expirarea termenului de transpunere, fără ca România să fi încorporat în legislația sa națională normele UE privind conținutul de sulf al combustibililor marini. Comisia solicită Curții de Justiție a UE să impună o amendă. Comisia propune o amendă zilnică în valoare de 38.042,6 EUR, care ar urma să fie plătită începând cu data hotărârii pronunțate de Curte, până la transpunerea deplină în legislația națională de către România a obligațiilor care îi revin în temeiul directivelor.

Această amendă, propusă de Comisie în temeiul Tratatului de la Lisabona, ține seama de gravitatea încălcării, de durata acesteia și de efectul de descurajare care reflectă capacitatea de a plăti a statului membru în cauză. Hotărârea finală privind penalitățile financiare aparține Curții care, cu toate acestea, nu poate stabili o sumă mai mare decât cea propusă de Comisie.

Legislația privind sulful are rolul de a reduce efectele poluării atmosferice cu dioxid de sulf și particule. Dioxidul de sulf este un poluant pe care îl degajează, în principal, navele. Pe lângă faptul că este dăunător pentru sănătatea umană, acest gaz afectează mediul și contribuie la producerea ploilor acide. În absența Directivei privind sulful (Directiva 2012/33/UE), emisiile generate de transportul maritim ar depăși în curând emisiile combinate provenite din toate sursele terestre. Poluarea aerului de către navele ce staționează în porturi reprezintă o preocupare majoră pentru numeroase orașe portuare care depun eforturi pentru a atinge valorile-limită ale calității aerului stabilite de Uniune.

Context

România a confirmat faptul că nu a transpus Directiva privind conținutul de sulf al combustibililor marini (Directiva 2012/33/UE), care trebuia să fie încorporată în legislația națională până la 18 iunie 2014.

Directiva 2012/33/UE a modificat Directiva 1999/32/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind reducerea conținutului de sulf din anumiți combustibili lichizi și de stabilire a conținutului maxim permis de sulf din păcură, motorină, combustibil pentru motoare navale și combustibil pentru motoare diesel navale utilizate în Uniune. Modificările au fost necesare pentru alinierea legislației UE la standardele internaționale convenite în cadrul Organizației Maritime Internaționale, agenția ONU responsabilă pentru transportul maritim.

Sancțiuni financiare

În temeiul Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, în cazul în care statele membre nu transpun legislația UE în dreptul național în termenul prevăzut, Comisia poate solicita Curții impunerea de sancțiuni financiare. Plata penalităților zilnice se calculează pe baza unei formule, în care se multiplică următoarele elemente:

– coeficientul de gravitate;

– durata încălcării;

– factorul „n” (care variază de la un stat membru la altul și ține seama de PIB-ul acestora);

– o sumă forfetară, care în prezent este stabilită la 670 EUR pe zi.

În cazul în care transpunerea este în continuare incompletă și Curtea de Justiție a UE confirmă punctul de vedere al Comisiei, penalitatea zilnică va trebui să fie plătită de la data hotărârii sau de la o dată ulterioară stabilită de Curte până la finalizarea transpunerii. Cuantumul final al penalității zilnice va fi hotărât de Curte, dar nu poate fi mai mare decât cel prevăzut în propunerea prezentată de Comisie.

Pentru mai multe informații

– cu privire la deciziile-cheie prevăzute în cadrul pachetului din noiembrie 2015 privind procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea MEMO/15/6006;

– informații generale privind procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în domeniul mediului;

– în ceea ce privește procedura generală de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea MEMO/12/12.

– informații privind procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol