Comisia lansează un program ambițios vizând dezvoltarea pieței unice a serviciilor

În prezent, serviciile reprezintă două treimi din PIB-ul și din ocuparea forței de muncă a UE, însă numai aproximativ o cincime din totalul schimburilor comerciale desfășurate în interiorul Uniunii.

Astăzi, doar circa 8% din IMM-urile europene fac afaceri în alte state membre. Această lipsă de dinamism nu numai că limitează posibilitățile de alegere ale consumatorilor, dar nici nu permite întreprinderilor mici și inovatoare să crească, să-și dezvolte activitățile și să devină mai competitive. Pentru a valorifica acest potențial al pieței unice a serviciilor până în 2012, Comisia Europeană a adoptat astăzi un set de măsuri speciale vizând soluționarea problemelor rămase nerezolvate. Directiva Servicii urmărește tocmai eliminarea obstacolelor inutile și împovărătoare din calea comerțului cu servicii desfășurat în cadrul pieței unice. La un an după termenul limită de transpunere, Comisia și statele membre au finalizat o evaluare a modului în care directiva a fost pusă în aplicare pe teren. Rezultatele acestui exercițiu de „evaluare reciprocă” au dus la concluzia că, deși s-au realizat multe lucruri până în prezent, piața unică a serviciilor nu funcționează încă la întregul ei potențial .

Michel Barnier, comisarul pentru piața internă și servicii, a declarat: „În aceste vremuri de criză, trebuie să valorificăm întregul potențial de creștere inerent unei piețe unice integrate a serviciilor. Acest lucru va ajuta întreprinderile să crească, să inoveze și să creeze mai multe locuri de muncă, oferind totodată atât consumatorilor, cât și întreprinderilor din UE servicii mai competitive și de mai bună calitate.”

Măsuri speciale de consolidare a piețelor serviciilor din UE

Directiva Servicii a constituit un important pas înainte, însă mai rămân încă multe de făcut pentru a îmbunătăți funcționarea piețelor serviciilor din UE. În comunicarea „Către un Act privind piața unică pentru o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate”, adoptată la 27 octombrie 2010, se estimează că beneficiile anuale obținute datorită unei mai bune funcționări a pieței unice a serviciilor se vor situa între 60 și 140 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere a PIB-ului cu 0,6 până la 1,5%. În prezent, serviciile reprezintă două treimi din PIB-ul și din ocuparea forței de muncă a UE, însă numai aproximativ o cincime din totalul schimburilor comerciale desfășurate interiorul Uniunii. Astăzi, doar circa 8% din IMM-urile europene fac afaceri în alte state membre. Această lipsă de dinamism nu numai că limitează posibilitățile de alegere ale consumatorilor, dar împiedică totodată dezvoltarea activităților și creșterea întreprinderilor mici și inovatoare.

Pentru a remedia această stare de fapt, Comisia a propus următoarele măsuri:

–       Asigurarea funcționării pe teren a pieței unice: în 2011 și 2012, Comisia va efectua un „test de performanță” a pieței unice a serviciilor din perspectiva utilizatorilor, de exemplu, a unui arhitect suedez care dorește să proiecteze o casă în Italia sau a unui rezident finlandez care utilizează serviciile unui contabil ceh.  „Testul de performanță” va ține seama de toate celelalte norme ale UE aplicabile serviciilor care nu intră sub incidența directivei privind serviciile, și ar trebui să evalueze modul în care interacționează diferitele norme ale UE în domeniu. Obiectivul urmărit este de a identifica problemele practice specifice care perturbă piața internă a serviciilor și modul în care interacțiunea dintre norme diferite poate avea efecte nedorite. Comisia a indicat deja că este necesar să se aibă în vedere măsuri suplimentare cu privire la limitările impuse anumitor prestatori din unele țări, de exemplu în ceea ce privește statutul juridic pe care aceștia l-ar putea adopta (de exemplu, interdicția pentru prestatorii de servicii meșteșugărești, cum ar fi tâmplarii, de a se constitui în societăți cu răspundere limitată) sau persoanele care pot deține capital în cadrul societății acestora (de exemplu, obligația ca o persoană să fie consultant fiscal calificat pentru a deține capital într-o societate care oferă servicii de consultanță fiscală).

–       Eliminarea elementelor care împiedică prestarea serviciilor transfrontaliere: „Evaluarea reciprocă” a dovedit în mod concret existența unor dificultăți care afectează prestarea transfrontalieră a serviciilor în cazul societăților fără sediu permanent (este vorba despre prestatorii de servicii care nu au un sediu permanent în țara în care își oferă serviciile). Comisia urmează să monitorizeze îndeaproape efectele directivei privind serviciile asupra acestui sector prin intermediul unor rapoarte intermediare publicate anual; primul raport de acest gen va fi publicat până la sfârșitul anului 2011. Trebuie evitată și apariția în legislația statelor membre a unor noi bariere de natură reglementară în calea serviciilor. Aceste bariere pot apărea cu ocazia reexaminării de către statele membre a prevederilor lor în materie de stabilire; Comisia va monitoriza îndeaproape evoluția situației.

–       Asigurarea unei aplicări ambițioase și complete a directivei privind serviciile: Comisia va iniția un dialog bilateral cu mai multe state membre în care au fost constatate probleme legate de implementarea directivei. De asemenea, în 2011 Comisia va efectua o primă evaluare economică a efectelor implementării directivei și a impactului acesteia asupra funcționării piețelor serviciilor.

Context

Directiva Servicii reprezintă un act legislativ al UE care a intrat în vigoare cu scopul de a elimina obstacolele inutile și împovărătoare care împiedică furnizarea de servicii pe teritoriul UE. Serviciile reprezintă +/- 66% din PIB-ul UE. Directiva Servicii este un act legislativ orizontal vizând o gamă largă de servicii care reprezintă aproximativ 40% din PIB-ul și din ocuparea forței de muncă a Uniunii. Directiva prevede că, până la sfârșitul anului 2009, statele membre trebuie să-și simplifice procedurile administrative și să stabilească „ghișee unice” pentru a facilita prelucrarea electronică a documentelor de către întreprinderi. Pentru a ține seama de progresele realizate și pentru a identifica problemele nesoluționate, directiva a prevăzut un proces de „evaluare reciprocă”, desfășurat în 2010. Acesta a reprezentat un exercițiu de „evaluare inter pares” inovator și bazat pe date concrete, în cadrul căruia statele membre și Comisia au analizat împreună principalele rezultate ale implementării directivei privind serviciile.

Dinamizarea sectorului serviciilor din UE reprezintă o prioritate centrală pentru Comisie. Serviciile constituie forța motrice a economiei UE, aproximativ nouă din zece locuri de muncă fiind create în acest sector. Potrivit constatărilor Comisiei din analiza anuală a creșterii, UE nu-și va putea îndeplini obiectivele ambițioase ale strategiei Europa 2020 în ceea ce privește creșterea durabilă și favorabilă incluziunii decât dacă se acordă prioritate unor reforme structurale urgente ale piețelor de servicii și produse, în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri.

Informații suplimentare:

http://ec.europa.eu/internal_market/services/services-dir/implementation_en.htm

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol