Comisia lansează SELFIE pentru a sprijini predarea și învățarea digitală în școli

Comisia Europeană a prezentat astăzi, 25 octombrie, un nou instrument care vine în sprijinul tuturor școlilor din UE, precum și din Rusia, Georgia și Serbia. Acesta poate fi folosit la evaluarea modului în care tehnologiile digitale sunt utilizate în procesele de predare și învățare. În UE, SELFIECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• (Self-reflection on Effective Learning by Fostering the use of Innovative Educational Technologies) va fi pus la dispoziția a 76,7 milioane de elevi și cadre didactice din 250.000 de școli pe bază de voluntariat.

Instrumentul digital a fost lansat în 24 de limbi ale UE și vor urma și alte versiuni lingvistice. Orice școală interesată (din învățământul primar, secundar și profesional) poate să se înscrie pe platforma SELFIE și să utilizeze instrumentul în cadrul școlii.Obiectivul Comisiei este de a implica 1 milion de elevi, cadre didactice și directori de școli până la sfârșitul anului 2019.

Înainte de a lansa instrumentul SELFIE, în cursul vizitei sale la liceul IX Klementyna Hoffmanowa din Varșovia, Polonia, Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat:„SELFIE poate ajuta școlile noastre să integreze tehnologiile în procesul de predare și învățare, într-o manieră avizată și cuprinzătoare. Reunind opiniile directorilor de școli, ale cadrelor didactice și ale elevilor, acesta poate juca un rol important pentru ca învățământul din Europa să devină adaptat erei digitale. Sunt convins de faptul că SELFIE ne va ajuta să consolidăm competențele digitale ale europenilor. El este esențial dacă dorim să oferim tuturor posibilitatea de a profita de oportunitățileunor economii globalizate, bazate pe cunoaștere. Și este indispensabil pentru a construi societăți în care cetățenii sunt utilizatori încrezători și critici ai noilor tehnologii, mai degrabă decât consumatori pasivi ai acestora.”

SELFIE constituie una dintre cele 11 inițiative ale Planului de acțiune pentru educația digitalăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• prezentat de Comisie în ianuarie anul acesta. Planul de acțiune vizează stimularea competențelor digitale în Europa și promovarea utilizării inovatoare a tehnologiilor digitale în procesele de predare și învățare.

Cum funcționează SELFIE

Odată ce o unitate de învățământ decide să utilizeze SELFIE, elevii, directorii școlii și cadrele didactice reflectă asupra unei serii de afirmații scurte pentru a evalua dacă tehnologiile sunt utilizate în procesele de predare și învățare. Instrumentul este modular, iar școlile pot alege dintr-o serie de afirmații opționale și adăuga până la opt întrebări individualizate pentru a se adapta necesităților și priorităților lor respective. Afirmațiile necesită între 20 și 30 de minute pentru a fi completate. În continuare, școala primește un raport individualizat conținând rezultatele. Raportul școlar SELFIE poate fi apoi utilizat pentru un dialog cu comunitatea școlară, în vederea definirii măsurilor de ameliorare a utilizării tehnologiilor digitale pentru ameliorarea procesului de învățare. Acesta ar putea include, de exemplu, formarea specifică a cadrelor didactice sau acordarea de sprijin pentru elevi în chestiuni precum siguranța online. Toate răspunsurile la SELFIE sunt anonime și nu se colectează date personale. Datele nu vor fi utilizate pentru clasificarea școlilor sau a sistemelor de învățământ.

Etapele următoare

Instrumentul SELFIE este deja disponibil în școlile din Serbia și, de la începutul anului viitor, el va fi pus la dispoziție în toate țările din regiunea Balcanilor de Vest. Prima conferință privind SELFIE va fi organizată la Madrid la 4-5 aprilie 2019 în parteneriat cu Ministerul Educației din Spania. Evenimentul va reuni școli care utilizează instrumentul din toată Europa, ale căror experiențe și feedback vor fi utilizate pentru a continua îmbunătățirea acestuia.

Comisia va elabora, de asemenea, materiale ajutătoare pentru școli pentru a le ajuta să ia măsurile necesare în vederea sporirii utilizării de către acestea a tehnologiilor digitale, după ce acestea au completat SELFIE. Comisia explorează, de asemenea, sinergiile potențiale cu rețelele existente de cadre didactice și de școli, în special eTwinning, o platformă online susținută de programul Erasmus+, care a devenit cea mai vastă rețea mondială de cadre didactice.

Context

Lansarea are loc astăzi la un liceu din Varșovia, unde comisarul Navracsics participă, de asemenea, la conferința anuală eTwinning (link is external). Comisarul Navracsics și ministrul polonez al educației, Anna Zalewska, vizitează liceul pentru a se întâlni cu elevii și cadrele didactice și a constata în ce mod integrează liceul respectiv tehnologiile în procesul de învățare.

Comisia a contribuit la elaborarea instrumentului SELFIE în parteneriat cu ministerele de învățământ și cu o comunitate de experți în domeniul educației digitale din întreaga Europă. Instituțiile partenere includ Fundația Europeană de FormareCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP) și Institutul pentru tehnologiile informațiilor în domeniul educației al UNESCO.

O primă versiune a instrumentului a fost testată anul trecut în 650 de școli din 14 țări. Acest instrument pilot a generat 67 000 de observații referitoare la modul în care instrumentul poate fi simplificat ș îmbunătățit în continuare – feedback care a fost integrat în versiunea lansată astăzi.

 

Persoane de contact pentru presă:

Nathalie VANDYSTADT (+32 2 296 70 83)

Joseph WALDSTEIN (+ 32 2 29 56184)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile

Site-ul internet SELFIECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, inclusiv clipul video

Fișa informativă SELFIECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

SELFIE pe Twitter: #SELFIE_EU

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol