Comisia creează un forum de experți pentru a depăși obstacolele transfrontaliere
În vederea valorificării întregului potențial economic al regiunilor frontaliere ale UE, unde locuiesc 150 de milioane de cetățeni, Comisia a lansat „punctul de contact frontalier”. Acesta oferă regiunilor un sprijin adaptat pentru a le ajuta să înlăture obstacolele din calea creării de locuri de muncă și a investițiilor.
Pentru întreprinderi, lucrători și studenți, navigarea între diferitele sisteme administrative și juridice rămâne un proces complex și costisitor. În conformitate cu apelul Președintelui Juncker la asigurarea corectitudinii pe piața noastră unică în discursul său din 2017 privind starea Uniunii, punctul de contact frontalier va ajuta regiunile frontaliere să coopereze mai bine prin intermediul unui set de acțiuni concrete.
Acesta va contribui la:
– îmbunătățirea accesului la locuri de muncă
– servicii precum asistența medicală și sistemele de transport public
– facilitarea desfășurării de activități economice peste graniță.
Această propunere face parte dintr-o Comunicare mai amplă privind „Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile frontaliere ale UE”, cu un set de noi acțiuni și o listă de inițiative în curs, pentru a ajuta regiunile frontaliere din UE să se dezvolte mai repede și să colaboreze mai bine.
Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: «Peste un sfert din bogăția Europei este produsă în regiunile de frontieră, însă potențialul economic al acestora rămâne în continuare neexploatat în întregime. Aceste regiuni reprezintă o mină de aur în ceea ce privește oportunitățile care așteaptă să fie explorate. Comisia va oferi sprijin adaptat pentru aceste regiuni, în beneficiul direct al locuitorilor acestora.”
Punctul de contact frontalier va fi alcătuit din experți ai Comisiei în chestiuni transfrontaliere, care vor oferi consiliere autorităților naționale și regionale, colectând și făcând schimb de bune practici prin crearea unei noi rețele online la nivelul UE.
Îmbunătățirea accesului la locuri de muncă
Două milioane de lucrători și studenți fac deja naveta peste graniță zilnic sau săptămânal. Pentru a ajuta cetățenii să își găsească un loc de muncă peste graniță, punctul de contact frontalier va sprijini regiunile care doresc să își aprofundeze cooperarea. Regiunile respective pot primi recomandări cu privire la recunoașterea reciprocă a calificărilor, programele comune de studii sau serviciile de pregătire pentru antreprenori.
Punctul de contact frontalier va centraliza informațiile privind bunele practici în domeniul serviciilor de ocupare a forței de muncă transfrontaliere, cum ar fi rețeaua comună creată de regiunea Galicia din Spania și regiunea de nord a Portugaliei și sprijinul acordat de portalul UE privind mobilitatea locurilor de muncă EURES.
Astfel, punctul de contact frontalier poate contribui la înființarea viitoarei Autorități Europene în domeniul Muncii, anunțată de Președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 2017, pentru a consolida cooperarea dintre autoritățile de pe piața de muncă la toate nivelurile și pentru a gestiona mai bine situațiile transfrontaliere.
Un acces mai bun la serviciile publice
Pentru ca regiunile de frontieră să devină mai atractive și mai favorabile incluziunii în ceea ce privește serviciile publice, punctul de contact frontalier:
- va determina situația actuală a serviciilor de asistență medicală transfrontaliere, cum ar fi zonele de asistență medicală transfrontaliere la frontiera franco-belgiană.
- va examina legăturile feroviare care lipsesc de-a lungul frontierelor interne, în vederea eficientizării serviciilor de transport publice transfrontaliere.
Desfășurarea de activități economice peste graniță
Punctul de contact frontalier va stimula dialogul privind aspectele transfrontaliere prin intermediul rețelei online.
La cerere, experții din cadrul punctului de contact frontalier vor oferi sprijin pentru o mai bună aliniere a normelor aferente înființării de întreprinderi, vor face schimb de bune practici din alte regiuni de frontieră și vor promova o utilizare mai frecventă a procedurilor online.
În plus față de crearea unui punct de contact frontalier, Comisia va selecta până la 20 de proiecte care prezintă soluții inovatoare pentru a aborda obstacolele transfrontaliere. O cerere de proiecte va fi lansată înainte de sfârșitul anului 2017.
Etapele următoare
Punctul de contact frontalier va fi operațional începând cu ianuarie 2018.
În cadrul procesului de reflecție în curs privind viitorul finanțelor UE, bunele practici colectate prin intermediul punctului de contact frontalier vor contribui la discuțiile privind următoarea generație de programe de cooperare transfrontalieră („interreg”), astfel încât acestea să abordeze mai bine obstacolele juridice și administrative și să contribuie la dezvoltarea de servicii publice transfrontaliere eficiente.