Comisia autorizează o schemă românească de credite subvenţionate destinate fermierilor
Comisia Europeană a autorizat recent o schemă de ajutor românească având un buget de 120 milioane RON (aproximativ 30 milioane EUR), al cărei obiectiv este sprijinirea fermierilor care, din cauza crizei economice, întâmpină dificultăţi în accesarea creditelor.
Ajutoarele în cadrul acestei scheme sunt limitate în timp şi sunt acordate sub formă de credite subvenţionate. Schema constituie o aplicare a Cadrului temporar pentru accesul întreprinderilor la finanţare în perioada de criză, adoptat de Comisie în decembrie 2010.
Schema se adresează fermierilor din sectorul producţiei agricole primare, cu condiţia ca aceştia să nu se afle în dificultate. Schema este limitată în timp, ajutoarele fiind acordate numai pentru contracte de credit semnate până la 31 decembrie 2011, şi acoperă dobânzile plătite până la 31 decembrie 2013.
Schema lansată de România respectă toate condiţiile prevăzute de Cadrul temporar de criză adoptat în decembrie 2010.
Autorităţile române au demonstrat îndeosebi că schema este necesară, proporţională şi oportună pentru a remedia o perturbare gravă a economiei. În plus, metoda de calcul a elementului de ajutor este compatibilă cu dispoziţiile Cadrului temporar. Comisia consideră, aşadar, că schema poate fi aprobată în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Textul integral al deciziei Comisiei urmează să fie publicat în Registrul ajutoarelor de stat de pe site-ul Direcţiei Generale Concurenţă, cu numărul de referinţă SA 31 478 (N 372/2010).