Centru de cunoștințe pentru creșterea calității alimentelor și combaterea fraudei alimentare
Comisia Europeană (CE) a lansat marți, 13 martie, un Centru de cunoștințe pentru creșterea calității alimentelor și combaterea fraudei alimentare, sub coordonarea Centrului Comun de Cercetare. Acesta, reprezentat de o rețea formată din experți CE și independenți, va oferi sprijin factorilor de decizie de la nivelul UE și autorităților naționale, prin facilitarea accesului la informații și prin schimbul de date științifice în domeniu.
„Mâncarea este un domeniu în care știința poate să-și demonstreze, foarte direct și concret, utilitatea pentru cetățeni. Calitatea alimentelor pe care le consumăm este importantă pentru noi toți. De vreme ce fraudele alimentare reprezintă activității infracționale transnaționale, UE joacă un rol evident în contracararea acestor practici. Lansarea Centrului de cunoștințe pentru creșterea calității alimentelor și combaterea fraudei alimentare este un pas important în direcția cea bună. Centrul va contribui la protejarea integrității lanțului alimentar al UE și la garantarea calității produselor alimentare, generând astfel o valoare adăugată clară pentru europeni”, a declarat comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport Tibor Navracsics înainte de lansare.
Printre atribuțiile noului centru se numără:
- coordonarea activităților de supraveghere a pieței, cum ar fi cele privind compoziția și proprietățile organoleptice ale alimentelor similare, ale aceleiași mărci, prezente pe mai multe piețe din UE;
- operarea unui sistem de informare și avertizare timpurie în cazurile de fraude alimentare, de exemplu prin monitorizarea mass-mediei și furnizarea acestor informații publicului larg;
- interconectarea sistemelor de informații ale statelor membre și ale Comisiei, de exemplu bazele de date care descriu compoziția anumitor produse agroalimentare cu valoare înaltă, cum ar fi vinul sau uleiul de măsline;
- generarea cunoștințelor specifice fiecărei țări, de exemplu prin cartografierea competențelor și a infrastructurilor de laborator din statele membre.
Centrul de cunoștințe va fi finanțat integral de Comisia Europeană și va produce buletine informative, hărți interactive, baze de date și rapoarte periodice, care vor fi publice. Dimensiunea grupurilor tematice de experți va depinde de obiectul activității sale. Centrul de cunoștințe va completa Rețeaua UE împotriva fraudelor alimentare, furnizând o interfață între domeniul științific și elaborarea politicilor relevante.
Lansarea Centrului de cunoștințe marchează și deschiderea expoziției intitulate „Știința în centrul politicilor europene”, găzduită de Parlamentul European la Strasbourg, care urmărește activitatea și istoria Centrului Comun de Cercetare, de la crearea sa în 1957.
Context
Lanțul alimentar în Uniunea Europeană este reglementat, printre altele, prin legislația alimentară generală, cea referitoare la informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare și de directiva privind practicile comerciale neloiale. Normele europene presupun respectarea anumitor cerințe privind compoziția și standardele de calitate a produselor agricole.
Pagini utile
Centrele de cunoștințe ale Centrului Comun de Cercetare
Centrul Comun de Cercetare Elemente concrete ale politicilor UE (PDF)