Bilanțul realizărilor Comisiei Europene, 2010-2014

Ce a făcut Comisia Europeană pentru dumneavoastră în ultimii cinci ani? Comisia Europeană a publicat un rezumat al celor mai importante beneficii pe care le-a adus cetățenilor și întreprinderilor în acest mandat.

În broșura on-line publicată astăzi, președintele Barroso prezintă principalele realizări din actualul mandat, iar comisarii includ câte trei exemple concrete ilustrând valoarea adăugată pe care Comisia Europeană a adus-o în cadrul fiecărui portofoliu.

Președintele Barroso a afirmat:

„Pentru a ne adapta la schimbări, a fost nevoie să facem schimbări. Dacă cei cinci ani care au precedat actualul mandat al Comisiei au fost marcați de aspecte constituționale soluționate oficial prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, ultimii cinci ani au stat sub semnul amenințării crizei financiare și a datoriei suverane. Putem să ne mândrim cu faptul că, în ciuda acestor provocări, am menținut Europa unită și deschisă și că am făcut-o mai puternică pentru viitor.

„Unită”, pentru că am reușit să rămânem împreună și chiar să ne extindem, în pofida presiunilor la care au fost supuse țările noastre. „Deschisă”, pentru că am cooperat cu partenerii noștri internaționali în cadrul G20 pentru a găsi soluții la nivel mondial, am continuat să încurajăm schimburile comerciale în UE și în restul lumii, ca mijloc de dezvoltare economică și ne-am menținut angajamentele față de țările în curs de dezvoltare. „Mai puternică”, pentru că reformele economice necesare sunt acum implementate peste tot în Europa, iar guvernanța noastră economică a fost consolidată, în special în zona euro, pentru a ne adapta mai bine economiile la globalizare.”

Context

Actuala Comisie, alcătuită din 28 de comisari, a intrat în funcție la 10 februarie 2010. Mandatul său expiră la 31 octombrie 2014.

Bilanțul realizărilor: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/achievements/files/RoA_EN.pdf

Membrii Comisiei Barroso 2010-2014

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol