Aarhus și Pafos – capitale culturale europene 2017

 Începând cu 1 ianuarie 2017, orașele Aarhus (Danemarca) și Pafos (Cipru) sunt noile capitale culturale europene. Lansarea oficială a programelor de activități va avea loc în 21 și 28 ianuarie, la Aarhus și, respectiv, Pafos.

Ambele orașe au prezentat programe care pun în evidență secole de cultură, utilizând, în același timp, modalități artistice diferite pentru a aborda problemele socio-economice cu care se confruntă Europa astăzi.

Tema centrală pentru Aarhus 2017 este “regândirea”. Orașul danez va ilustra modul în care artele, cultura și sectorul creativ ne pot ajuta să ne regândim și să ne modelăm comportamentele sociale, urbane, culturale și economice de bază, pentru a găsi soluții noi la problemele comune.

Evenimentele culturale care vor fi găzduite de Pafos în 2017 vor gravita în jurul conceputului de “Pod între continente, punte între culturi”. Ca prim oraș cipriot gazdă a acestui program, el își va pune în evidență experiențele multiculturale și proximitatea geografică atât cu Orientul Mijlociu, cât și cu nordul Africii, pentru a consolida relațiile dintre țări și culturi.

Context

Inițiat în 1985 de ministrul grec al culturii de atunci, Melina Mercouri, programul “Capitale culturale europene” este una dintre cele mai cunoscute inițiative din acest domeniu din Europa. Orașele sunt alese pe baza unor programe culturale care trebuie să aibă o dimensiune puternic europeană, să stimuleze participarea și implicarea activă a locuitorilor și să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a orașului. Acest titlu este, de asemenea, o ocazie excelentă pentru orașe de a-și schimba imaginea, de a-și marca poziția pe harta lumii, de a atrage mai mulți turiști și de a-și regândi propria dezvoltare prin cultură.

În 2016, orașele Wrocław (Polonia) și San Sebastian (Spania) au fost capitale culturale europene. După Aarhus și Pafos în 2017, vor urma Valletta (Malta) și Leeuwarden (Olanda) în 2018Plovdiv (Bulgaria) și Matera (Italia) în 2019 și Rijeka (Croația) și Galway (Irlanda) în 2020Timișoara (România), Elefsina (Grecia) și Novi Sad (Serbia, țară candidată) au fost recomandate recent pentru titlul de Capitală culturală europeană 2021 și sunt în așteptarea nominalizării oficiale.

Pagini utile

Pagina dedicată capitalei culturale europene Aarhus 2017

Pagina dedicată capitalei culturale europene Pafos 2017

Fișă informativă despre programul Capitalelor culturale europene

Broșură privind programul Capitalelor culturale europene – Treizeci de ani de realizări

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol