Școala gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Baia Mare – Eveniment de inaugurare a activităților dedicate Festivalului Național al Șanselor Tale”
Școala gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Baia Mare organizează în săptămâna 18-24 noiembrie, mai multe activități culturale și educative, în cadrul Festivalului Național al Șanselor Tale”. Pe 18 noiembrie, elevi din clasele IV-VIII au participat la primul eveniment al săptămânii, dedicat Anului European al Cetățenilor, în organizarea doamnei profesoare Valentina Panțiru.
Fotografii: http://europedirect.cdimm.org/Cantemir/album/index.html
În cadrul acestei activități, elevilor li s-au prezentat date generale despre Uniunea Europeană și, împreună cu noi, reprezentanții Centrului Europe Direct Maramureș, am discutat despre drepturile pe care le avem ca urmare a apartenenței la Uniunea Europeană. Elevii și-au exprimat opiniile, au împărtășit din experiențele pe care le-au avut în privința exercitării drepturilor de cetățeni europeni și, în cadrul unui exercițiu interactiv, au consemnat motivele pentru care consideră că sunt cetățeni europeni. Centrul Europe Direct Maramureș a distribuit mai multe materiale de informare pe diverse teme educative și distractive.
Miercuri, 20 noiembrie, se va desfășura un concurs de desene și de eseuri, iar vineri va fi organizat Flash mobul ”Simbol viu al păcii”.