Promotori pentru democrație europeană – Proiect destinat tinerilor

banner-2016Biroul de Informare al Parlamentului European în România lansează, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Group of the European Youth for Change (GEYC) și Asociația Pro Democrația cea de-a doua ediţie a proiectului “Promotori pentru democrație europeană”, care se va desfășura în perioada martie – noiembrie 2016.

Prin acest proiect vor fi selectați 30 de tineri, membri ai asociațiilor de tineret, ai asociațiilor studențești sau ai grupurilor informale care desfășoară acțiuni cu şi pentru tineri, care sunt interesate să contribuie la informarea și stimularea interesului altor tineri cu privire la valorile și principiile pe care le împărtășesc cetățenii Uniunii Europene, democrația parlamentară europeană și modalitățile de implicare în viața comunității. Termen de înscriere: 6 martie 2016

Cei interesaţi se pot înscrie prin completarea formularului de înscriere, prin intermediul căruia vor fi evaluate experienţa candidaţilor în organizarea unui eveniment dedicat tinerilor, relevanţa şi vizibilitatea acţiunilor de comunicare propuse, care vor trebui să acopere următoarele două teme majore:

  • 9 Mai – Ziua Europei;
  • Funcționarea Parlamentului European și a sistemului de instituții ale Uniunii, ca garant al democrației, păcii, bunăstării și solidarității între cetățenii europeni.

Proiectul “Promotori pentru democrație europeană” presupune participarea celor 30 de tineri la:

  • workshop-ul “Democrație europeană în acțiune” (București, 30 martie – 1 aprilie 2016);
  • implementarea la nivel local a unor acțiuni de comunicare proprii, cu sprijinul organizațiilor din care fac parte (6 – 13 mai 2016);
  • o vizită de studiu la Parlamentul European (Bruxelles, octombrie 2016);
  • un eveniment final de prezentare a rezultatelor activităților desfășurate de participanți (noiembrie 2016).

Mai multe detalii pot fi consultate accesând pagina proiectului: http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/promotori_democratie.html.

Biroul de Informare al Parlamentului European în România, alături de partenerii săi, invită organizațiile de tineri să transmită detaliile legate de acest proiect către membrii lor, care se pot înscrie prin completarea formularului online, până la data de 6 martie 2016.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol