Târg de informare pe teme europene – Ediţia a IV-a, în Baia Mare, cu prilejul Sărbătorii Castanelor 2011

Centrul Europe Direct Maramureş va organiza Târgul de informare pe teme europene – Ediţia a IV-a, cu prilejul manifestărilor dedicate „Sărbătorii Castanelor”, în Baia Mare, Parcul Mara, zona scenei, vineri, 23 septembrie 2011, începând cu ora 13.00.

Prima ediţie a expoziţiei cu materiale europene am organizat-o în anul 2008, primul an de funcţionare al Centrului Europe Direct Maramureş, ca membru în Reţeaua Europe Direct – reţea de centre de informare a Comisiei Europene.

Organizăm acest eveniment în aer liber pentru că dorim să prezentăm locuitorilor din Baia Mare, precum şi vizitatorilor din celelalte localităţi maramureşene, informaţii utile despre activităţi, politici şi programe derulate la nivelul Uniunii Europene, care ne influenţează tuturor viaţa.

În cadrul standului de informare vom pune la dispoziţia vizitatorilor, GRATUIT, diverse materiale primite de la Uniunea Europeană sau pregătite de noi: publicaţii, broşuri, pliante, afişe, dar şi materiale promoţionale. Temele abordate sunt din domenii de actualitate: instituţii europene, social, energie, schimbări climatice, locuri de muncă, educaţie, etc.

De asemenea, tuturor celor interesaţi le vom prezenta activităţile pe care le organizăm în 2011 şi serviciile pe care Centrul de informare Europe Direct Maramureş le asigură gratuit, pentru maramureşenii care doresc să obţină informaţii sau consiliere cu privire la Uniunea Europeană.

Vă transmitem invitaţia de a ne vizita vineri, 23 septembrie 2011, în Parcul Mara (zona scenei de la blocurile Y), începând cu ora 13.00.

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne contactaţi:

Centrul Europe Direct Maramureş

Structura gazdă: FUNDAŢIA CDIMM MARAMUREŞ

Bd. Traian 9-16, 430211 Baia Mare

Tel/Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380

Email: europedirect@cdimm.org

Web: www.europedirect.cdimm.org

Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol