Tabăra ”Fotografia, de la pasiune la carieră”, Ediția a II-a – Colțești (Alba), 28-31 august
8 tineri maramureșeni au răspuns invitației Centrului Europe Direct Maramureș de a pătrunde în tainele fotografiei împreună cu alți 16 tineri din județele Argeș și Bistrița, în cadrul Taberei ”Fotografia, de la pasiune la carieră” – Ediția a II-a, ce a avut loc la Colțești (jud. Alba), în perioada 28-31 august 2017.
Tabăra foto 2017 a fost organizată în parteneriat de Centrele Europe Direct Argeș, Bistrița și Maramureș, cu scopul de a dezvolta abilitățile tinerilor în domeniul fotografiei, de a le stimula creativitatea și simţul artistic și de a diversifica opțiunile de carieră ale tinerilor, pentru o integrare mai rapidă pe piața muncii.
Sub îndrumarea talentatului și experimentatului trainer și fotograf Cătălin Munteanu (Ploiești), tinerii s-au implicat în activități teoretice și practice privind fotografia, surprinzând prin ochiul magic al aparatelor foto, aspecte legate de stilul de viață local și valori etnografice, istorice și turistice specifice zonei Alba. În cadrul atelierelor foto, tinerii au experimentat diverse abordări tehnice, stilistice și artistice privind fotografiile de răsărit, nocturne, peisagistice, de portret etc.
Vizitele și drumețiile foto au avut loc în zona satului Colțești, la Cetatea din Colțești, în Comuna Rimetea (care se află pe lista patrimoniului UNESCO și a obținut în 1999, Premiul Comisiei Europene ”Europa Nostra”). De asemenea, cu sprijinul colegilor de la Centrul Europe Direct Alba Centru, momente deosebite au reprezentat vizitele la Cetatea Alba Carolina (reabilitată cu bani europeni) și Biblioteca Batthyaneum (cu tipărituri şi manuscrise datate începând cu secolul al IX-lea) din Alba Iulia, unde tinerii au făcut cunoștință cu istoria și cultura locală și națională.
Lucrul în echipe și exercițiile recreative și de cunoaștere desfășurate în cele 3 zile de tabără au creat cadrul unui schimb de experiență interregional, benefic pentru participanții din cele 3 județe. Prieteniile legate între tineri și lucrul în rețea constituie o bază solidă pentru activități viitoare, organizate prin parteneriatul de Rețea Europe Direct România.
Cele mai frumoase și relevante fotografii realizate de tinerii maramureșeni care au participat la Tabăra ”Fotografia, de la pasiune la carieră” – Ediția a II-a, vor fi reunite într-o expoziție, în cadrul evenimentului ”Ziua Centrelor Europe Direct” organizat de Centrul Europe Direct Maramureș, pe 5 octombrie 2017 – Ziua Mondială a Educației.
Tabăra de fotografie 2017 s-a aflat la a IV-a ediție, având ca bază experiența de succes a primelor două ediții ale Taberei foto ”EU descopăr Oameni și Locuri”, organizate în 2014 și 2015 de Centrele Europe Direct Bistrița și Maramureș și ediția I a Taberei ”Fotografia, de la pasiune la carieră” organizată în 2016, de Centrele Europe Direct Argeș, Bistrița, Comănești (BC) și Maramureș.
Participanţii maramureșeni la tabăra foto 2017 sunt tineri pasionați de fotografie și care s-au implicat activ în activități derulate în acest an, de Centrul Europe Direct Maramureș:
- Corina Ioana FEDER – Colegiul Național ”M. Eminescu” Baia Mare, cl. a XII-a
- Cristina Daniela HODOR – Colegiul Tehnic ”G. Barițiu” Baia Mare, cl. a XI-a
- Irina Alexandra CIOLTE – Colegiul Național ”V. Lucaciu” Baia Mare, cl. a X-a
- Nicole-Aniela MARTON – Colegiul Economic ”Pintea Viteazu” Cavnic, cl. a XII-a
- Istvan Valentin ȘIPOȘ – Student an 1, Universitatea București, Facultatea de Științe Politice în limba franceză, (Colegiul Național ”M. Eminescu” Baia Mare)
- Teodor Remus ALBU – Colegiul Tehnic ”G. Barițiu” Baia Mare, cl. a XI-a
- Ionel Marian MUREȘAN – Colegiul Național ”M. Eminescu” Baia Mare, cl. a XII-a
- Paul Andrei DRAGOȘ – Colegiul Național ”Gh. Șincai” Baia Mare, cl. a XII-a