Şcoala „Traian Vuia” Tăuţii Magherăuş – gazda ambasadorilor Xperimania

Pe 23 februarie 2010, Şcoala „Traian Vuia” din Tăuţii Măgherăuş, judeţul Maramureş, a fost gazda a 4 ambasadori ai ştiinţei, în cadrul proiectului Xperimania, coordonat de European Schoolnet şi Asociaţia Producătorilor de Produse Petrochimice din Europa. În 2009, a fost organizat concursul Xperimania, la care au participat 432 de şcoli din UE, 80 dintre acestea fiind din România. Şcoala din Tăuţii Măgherăuş este singura şcoală din România care a fost selectată pentru a fi vizitată de ambasadorii ştiinţei.
Profesoara de chimie Pop Aneta a completat formularul de înscriere în concurs ca urmare a informaţiilor prezentate de Centrul Europe Direct Maramureş pe acest site.
La începutul evenimentelor, oaspeţii au fost întâmpinaţi de direcţiunea şcolii şi de reprezentanţii autorităţilor locale care au prezentat oraşul, şcoala, dar şi activităţile şi proiectele derulate. La întâlnire au participat şi invitaţi din partea presei locale, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Maramureş şi ai Centrului Europe Direct Maramureş.
Ambasadorii ştiinţei au susţinut 4 ateliere de câte o oră, la care au participat patru grupe de elevi de la şcoala gazdă, precum şi elevi din lotul olimpic de chimie al judeţului Maramureş.
Elevii au avut ocazia să asiste şi să contribuie la experimente inspirate şi interactive de chimie şi fizică. De asemenea, ei au discutat cu ambasadorii ştiinţei despre importanţa şi beneficiile aplicării rezultatelor ştiinţei în viaţa de zi cu zi, dar şi de latura distractivă a experimentelor ştiinţifice.
Cu prilejul acţiunii Xperimania de la şcoala din Tăuţii Măgherăuş, Centrul Europe Direct Maramureş a organizat un stand de informare pe teme europene şi a împărţit copiilor participanţi la cele 4 workshopuri Agenda Europa 2010.
Fotografii de la eveniment:
http://www.europedirect.cdimm.org/XperiMania/album/index.html

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol