Proiectul ”Săptămâna de acţiune împotriva rasismului şi discriminării prin sport FARE- 2015”

În luna octombrie, Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” şi Club Sportiv Supersport Baia Mare derulează proiectul ”Săptămâna de acţiune împotriva rasismului şi discriminării prin sport FARE-2015”, în cadrul Campaniei Europene Fare Football People Action Weeks 2015” against racism and discrimination (8-22 octombrie 2015). Anul acesta, proiectul a fost nominalizat finalist în competiţia internaţională ,,Global Junior Challenge” din Italia care va premia câştigătorii la sfârşitul lunii octombrie 2015 la ROMA, unde este invitată şi coordonatoarea proiectului, prof. Elena Rusu.

La Roma se premiază cele mai inovatoare proiecte care implementează tehnologii moderne TIC în domeniul educaţiei, formării, solidarităţii şi cooperării internaţionale a tinerilor. Scopul este de a-i încuraja pe tineri şi pe profesorii acestora să folosească noile tehnologii, promovându-se schimbul de experienţe şi iniţiativele de succes.

În cadrul parteneriatului dintre cele două instituţii implicate în proiect sunt planificate mai multe activităţi:

  • atelier de creaţie unde elevii vor realiza postere, desene, flyere cu mesaje împotriva discriminării, urmată de o expoziție cu materialele create;
  • dezbatere şi discuţii pe tema proiectului la care va participa dna Margareta Căpîlnean, invitată de la Centrul Europe Direct Maramureş;
  • aplicare de chestionare şi sondaje de opinie adresate elevilor cu referire la egalitatea de şanse, incluziune socială şi discriminare;
  • prezentarea site-ului proiectului, vizibil la adresa: http://elena1r.wix.com/fare-football-2014;
  • un dans tematic susţinut de echipa de majorete a liceului;
  • un miniturneu de fotbal unde vor participa echipe în care vor fi incluse fete şi elevi din grupul ţintă;
  • publicarea  nr. 2 al revistei ”Sport şi antidiscriminare” .

Partener media în acest proiect este ziarul ”Graiul Maramureşului” (d-na Maria Şandor Stoica) şi Centrul Europe Direct Maramureş (d-na Margareta Căpîlnean)

Promotorii acţiunii sunt dir. Mariana Pop, dir adj. Felicia Ilieşiu, prof. Elena Rusu, Iosif Mureşan, Raluca Hurezan (L.T. ”Emil Racoviţă” Baia Mare) şi Horia Rusu (Club Sportiv Supersport Baia Mare).

Deja există 20 de parteneri din Baia Mare şi din ţară care se vor implica în promovarea campaniei antirasism şi antidiscriminare şi vor realiza activităţi cu copii din şcoli.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol